Negarea crizei de către fosta guvernare a întârziat procesul de depăşire a acesteia, Petru Pripa

„Statul trebuie să ia măsuri de depăşire a crizei economice care să-i pună în aceleaşi condiţii pe toţi cetăţenii. Trebuie să se adopte acte legislative de urgenţă care să relanseze economia. Am întârziat în acest domeniu, deoarece fosta guvernarea a negat că avem criză economică”, a declarat directorul general al Agenţiei Municipale de Ipotecă Chişinău (AMIC), Petru Pripa, vicepreşedinte al Federaţiei Constructorilor, Drumarilor şi Producătorilor Materialelor de Construcţie „Condrumat”, citat de Info-Prim Neo. Referindu-se la consecinţele crizei economice mondiale în construcţie, Pripa a declarat că „din punct de vedere financiar, situaţia s-a înrăutăţit simţitor”. „Totuşi, din punctul de vedere al îndeplinirii obligaţiilor contractuale faţă de cei cu care am colaborat, ne-am realizat planurile”, a spus el. „Criza ne-a impus să gândim mai neordinar, să căutăm ieşire din situaţie. Am fost nevoiţi să ne concentrăm toate sursele financiare şi materiale în vederea continuării construcţiilor şi achitării creditelor. Tot ea, criza, ne-a arătat că există multe căi de îmbunătăţire a situaţiei şi că trebuie să apelăm şi la variante neordinare, că trebuie să dăm dovadă de insistenţă şi curaj”, a subliniat Pripa. Potrivit lui, criza a fost şi o sită pentru prieteni. „Nu toţi cu care s-a colaborat anterior s-au comportat ca nişte parteneri”, a subliniat el. Directorul AMIC a semnalat şi o „absurditate” observată în R. Moldova în timpul crizei economice. El a spus că în perioada în care în toate ţările afectate de criză guvernele s-au implicat şi au micşorat dobânzile bancare, la noi s-a întâmplat invers. „În timp ce peste hotare dobânda pentru credite constituia 1-2 la sută din valoarea acestora, în Moldova se percepeau 24-26 la sută, fără a fi înregistrată o inflaţie în ţară”, a adăugat el. Petru Pripa a spus că vrea ca în 2010 ramura construcţiilor să fie cel puţin readusă la nivelul atins în anul 2007. „Dacă vom reuşi să o facem, atunci cu siguranţă va fi bine şi în societate. E stabilit că prosperă acea ţară, în care se investeşte şi în care complexul de construcţii este unul activ”, a explicat el. Potrivit lui Pripa, una dintre căile de depăşire ale crizei este stimularea consumului, iar pentru a creşte puterea de cumpărarea a populaţiei, trebuie să crească salariile. „Deşi se vorbeşte că totul este foarte scump, oamenii trebuie să recalculeze priorităţile. Cu prea multă uşurinţă oamenii cheltuie bani mari pentru lucruri mai puţin importante, care servesc un an-doi sau chiar o lună-două, gen îmbrăcăminte, încălţăminte, lenjerie scumpe, telefonie mobilă, etc. Unele din aceste domenii au adus un câştig de 50 la sută din suma totală a investiţiilor în 2009, pe când din banii băgaţi în construcţii s-a câştigat cu greu doar două-trei la sută. Aceasta în pofida faptului că un apartament serveşte câtorva generaţii, iar un obiect de consum larg să întâmplă să se epuizeze, spuneam, în câţiva ani sau câteva luni”, a spus el. „Pentru depăşirea crizei, fiecare trebuie să înceapă de la sine. Fiecare, la locul său trebuie să-şi facă bine datoria. Trebuie să ne asumăm responsabilitate civică şi să întreprindem măsuri, nu doar să criticăm. Rezultatele noastre depind de noi. Nu degeaba toţi agenţii economici, dar şi familiile, se dezvoltă diferit. Unii preferă să acţioneze, să rişte, iar alţii stau pe loc. Trebuie să cerem şi de la autorităţi, dar şi să fim conştienţi de responsabilitatea care ne revine”, a conchis Petru Pripa, directorul general al Agenţiei Municipale de Ipotecă Chişinău şi vicepreşedinte al Federaţiei Constructorilor, Drumarilor şi Producătorilor Materialelor de Construcţie „Condrumat”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.