Necrolog Ion Ungureanu: Am pierdut Omul care și-a consacrat viața idealurilor naționale

Conducerea țării adresează condoleanțe familiei lui Ion Ungureanu. „Vestea trecerii la cele veșnice a maestrului Ion Ungureanu ne-a îndurerat prin pierderea Omului care și-a consacrat viața idealurilor naționale, luptei pentru identitate și pentru consolidarea valorilor naționale. Regizor desăvârșit și simbol al teatrului național, a cărui creație va rămâne mereu în patrimoniul cultural al Republicii Moldova”, se menționează în necrologul semnat de președintele Igor Dodon, președintele Parlamentului, Andrian Candu, premierul Pavel Filip, de către ministra culturii, Monica Babuc, dar și de oameni de știință și de artă din țară, transmite IPN.

Ion Ungureanu și-a dedicat viața dezvoltării culturale a țării prin activitatea de regizor, actor de teatru și de film, scriitor, dar și prin activitatea administrativ-politică, în rol de deputat și ministru al culturii Republicii Moldova (1990-1994). În calitate de ministru a creat teatre, a instalat monumentul Lupoaicei de la Roma în scuarul Muzeului Național de Istorie și a repus la locul său inițial monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. A reușit, contrar condiției existențiale, să creeze adevărate valori în teatru ca regizor, în film ca actor.

„În memoria noastră vor rămâne lecțiile de viață, de istorie și cultură ale maestrului citind Declarația de Independență a țării în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău, purtând dialoguri cu admiratorii, instruind discipolii sau conturând direcțiile de dezvoltare a culturii naționale și a țării. Vii rămân rolurile din filme și spectacole, bunătatea și bucuria pe care maestrul Ungureanu reușea s-o trezească în sufletele noastre”, se spune în necrolog.

„Datorăm respectul nostru celui care a fost Ion Ungureanu și resimțim împreună cu toți iubitorii de frumos golul imens pe care îl lasă în urmă titanul teatrului național. Creația lui Dumnezeu este prin oameni. El l-a dăruit acestui popor pe Ion Ungureanu, care ne-a luminat drumul prin labirintul istoric al acestui pământ. Compasiune familiei și tuturor celor cărora le-a fost apropiat, care l-au admirat și prețuit ca om și personalitate de excepție a culturii naționale”, se mai spune în necrolog.

Corpul neînsuflețit al maestrului va fi depus în data de 31 ianuarie, la ora 02.00, la Biserica Sf. Teodora de la Sihla, iar la ora 10.00 va fi adus pentru un omagiu de rămas bun în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac”. Ulterior cortegiul funerar se va îndrepta către Cimitirul Central din strada Armenească, unde va fi înhumat la locul său de veci.

Ion Ungureanu s-a născut pe 2 august 1935, în satul Opaci, raionul Căușeni. A studiat filologia la Institutul Pedagogic de Stat ,,Ion Creanga” din Chișinău, urmându-și vocația de artist la Școala Teatrală ,,B. Șciukin” din Moscova,  de unde a revenit in 1960, la Teatrul ,,Luceafărul”, împreună cu alți colegi, cu care a scris o pagină de aur în istoria teatrului național. În 1958, actorul Ion Ungureanu a debutat în cinematografie, în rolul lui Boris Grădinaru din filmul ,,Când omul nu-i la locul lui”, primul film artistic realizat la studioul ,,Moldova-film”. În total a jucat în 25 de filme produse la ,,Moldova-film” și la ,,Mosfilm”. A activat în calitate de actor și regizor la Televiziunea Centrală din Moscova. În 1991 a activat în calitate de ministru al culturii și cultelor din Republica Moldova. Ion Ungureanu a participat la evenimentele de renaștere a conștiinței naționale, fiind cel care a dat citirii Declarației de Suveranitate la Marea Adunare Naționala, iar în 1990 a fost ales deputat în primul Parlament. Între anii 1995-2005 a fost vicepreședinte al Fundației Culturale Române, la București.

Ca recunoaștere a activității sale, Ion Ungureanu a fost apreciat cu titlurile onorifice Maestru Emerit în Arte al Federației Ruse, Artist al Poporului al Republicii Moldova, cu distincții de Laureat al Premiului de Stat, Cavaler al Ordinului Republicii, titlul onorific Doctor Honoris Causa al Academiei de Științe a Moldovei etc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.