Analistul politic Ion Tăbârţă aşteaptă ca noul guvern să activeze conform programului de asociere la Uniunea Europeană. „Scopul nostru principal pentru următorul ciclu politic este să implementăm la maximum prevederile Acordului de Asociere. Dacă vom reuşi acest lucru, or aceasta înseamnă reforme serioase în mai multe domenii, vom avea un guvern funcţional”, a declarat Ion Tăbârţă pentru IPN.
Referitor la structura guvernului, analistul a opinat că poate fi păstrată actuala formulă, cu 16 ministere. „Nu cred că în condiţiile actuale este posibilă crearea unui guvern de tehnocraţi. Doar dacă vom avea o criză politică profundă, cum a fost în 1999, ar fi posibil să mergem pe ideea creării unui guvern tehnocrat, atunci s-a decis crearea guvernului Braghiş, dar a fost o soluţie de moment”, a spus Ion Tăbârţă, adăugând că reuşita guvernului va fi condiţionată de implementarea prevederilor Acordului de Asociere şi de reformele promovate.
Expertul crede că o serie de miniştri trebuie să aibă şansă să ducă până la capăt unele reforme. Candidatura primului-ministru Iurie Leancă nu provoacă controverse şi este o persoană general acceptată. La fel şi ministrul de externe, Natalia Gherman, care a continuat cu succes politicile lansate de către Iurie Leancă. Ion Tăbârţă spune că acelaşi lucru se referă şi la ministrul educaţiei, Maia Sandu. Restul miniştrilor trebuie schimbaţi, în special cei care au avut mandat de 4 sau 5 ani. Instituţiile pe care le-au condus au nevoie de un suflu nou în activitate.