Mobiasbanca OTP – Group continuă modernizarea rețelei sale de sucursale în toate regiunile țării, pentru a fi alături de comunitățile locale, necesitățile și planurile de viitor ale clienților săi.
În orașul Ungheni, Mobiasbanca – OTP Group își extinde prezența, suplimentar sucursalei nr.8, situate în centrul orașului, fiind deschisă o nouă unitate bancară - Agenția 8/01, situată pe strada Ion Creangă nr. 4, în Zona Economică Liberă - o zonă de dezvoltare a mai multor companii locale, cu circa 3000 de angajați.
Agenția este specializată în deservirea persoanelor fizice. Echipa formată din doi consilieri persoane fizice și un operator ghișeu universal, este la dispoziția locuitorilor orașului pentru consultarea cu privire la produsele și serviciile băncii, deschiderea depozitelor, acordarea creditelor și cardurilor, servicii de încasări, operațiuni de schimb valutar, transferuri bănești și altele.
„Ieri m-am întâlnit cu directorul unei companii locale. Discutasem cu el despre faptul că a economisit timp ținând cont de amplasarea agenției, a efectuat operațiunile de care avea nevoie și s-a întors la muncă, chiar în aceeași zonă. Feedback-ul pozitiv al unui client este o dovadă clară că suntem în locul potrivit, la timpul potrivit”, a declarat directorul Agenției 8/01 „Ungheni”, Alexei Goian.
Tot pentru comoditatea unghenenilor, agenția este dotată cu bancomat, iar programul de muncă a fost extins în zilele de sâmbătă. Astfel, Mobiasbanca răspunde necesităților clienților cu întreaga gamă de servicii bancare într-o zonă de interes a orașului.
_______
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.