Naționala Moldovei va debuta astăzi în Liga Națiunilor

Selecționata de fotbal a Moldovei va susține în această seară primul meci în noua competiție – Liga Națiunilor, care oferă șansa calificării la Campionatul European din 2020, transmite IPN.

Tricolorii vor întâlni, în deplasare, naționala din Luxemburg, începând cu ora 21:45.

„Liga Națiunilor va fi o competiție interesantă. Practic toate echipele sunt egale în grupa noastră”, a declarat la conferința de presă selecționerul Moldovei, Alexandru Spiridon.

„Cunoaștem că echipa Luxemburgului a crescut mult ultima vreme, dar vom lupta pentru victorie”, a spus căpitanul naționalei Moldovei, Alexandru Epureanu.

Pentru Moldova nu vor putea juca Artur Ioniță (suspendat), Eugeniu Cebotaru și Alexandru Boiciuc (ambii – accidentați) și Vitalie Damașcan (chemat la naționala de tineret). Pe 11 septembrie, tricolorii vor juca la Chișinău împotriva Belarusiei, de la ora 21:45.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.