Naţionala Moldovei dedică meciul cu Anglia copiilor cu dizabilităţi

În premieră pentru Moldova, cu ocazia meciului de fotbal Moldova-Anglia, disputat la Chişinău pe 7 septembrie, este lansată O campanie socială. Mesajul campaniei: „Eu ştiu că pot – I know I can – Я знаю что могу” este mesajul copiilor cu dizabilităţi adresat societăţii, prin care ei spun că sunt la fel ca ceilalţi copii şi au nevoie de şansa de a demonstra acest lucru, transmite Info-Prim Neo cu referire la Unicef Moldova. Campania include mai multe activităţi de sensibilizare, printre care difuzarea unui spot video cu implicarea antrenorului echipei naţionale de fotbal, Ion Caras, şi a unui copil cu dizabilităţi, distribuirea materialelor promoţionale în timpul meciului şi promovarea mesajelor campaniei în mass-media. Protagonista spotului este Irina, o fetiţă cu sindrom down, care iubeşte fotbalul şi bate mingea cu mult talent. Ea îl impresionează pe antrenorul Ion Caras, care o invită să facă parte din echipa lui, convins fiind că doar împreună pot câştiga. „Suntem siguri de victorie pentru că dedicăm în premieră acest meci de fotbal unei cauze sociale – copiilor cu dizabilităţi. Eu, împreună cu fiecare membru al echipei naţionale, credem că aceşti copii sunt la fel ca ceilalţi. Nu vrem ca ei să fie izolaţi în internate sau să stea încuiaţi în case; vrem ca ei să se afle printre noi şi să participe activ la viaţa de zi cu zi. Ei pot face asta”, a spus Ion Caras. Potrivit Unicef, copiii cu dizabilităţi sunt printre cei mai stigmatizaţi şi excluşi copii din lume. În Moldova, de exemplu, unul din cinci moldoveni consideră că micuţii cu dizabilităţi ar trebui plasaţi în instituţii speciale, iar mai puţin de jumătate din părinţi doar ar accepta ca şi copiii lor să se joace cu cei cu dizabilităţi. „Fiecare dintre noi avem anumite neajunsuri. Ele ne fac să fim speciali. Dar este important să acceptăm acest lucru şi să vedem abilităţile, nu neajunsurile”, a spus Alexandra Yuster, reprezentant Unicef Moldova. Campania cu genericul „Eu ştiu că pot – I know I can – Я знаю что могу” este organizată de Unicef în parteneriat cu Federaţia Moldovenească de Fotbal (FMF), Ministerul Educaţiei şi Ambasada Marii Britanii şi se desfăşoară timp de 2 săptămâni în preajma meciului Moldova-Anglia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.