Naţionala Moldovei a urcat în clasamentul FIFA

Naţionala de fotbal a Moldovei a urcat 13 poziţii în clasamentul mondial al ţărilor, publicat miercuri, 7 noiembrie, de Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA), transmite Info-Prim Neo. Conform ierarhiei, tricolorii sunt pe poziţia 132, cu 241 de puncte. Luna trecută selecţionata Moldovei a disputat două meciuri în cadrul preliminariilor Campionatul Mondial din 2014: remiză 0-0 cu Ucraina şi victorie 2-0 cu San Marino. Situaţia celorlalte adversare ale Moldovei în campania preliminară s-a modificat în raitingul mondial. Anglia a căzut pe locul 6, iar Ucraina pe treapta 55, în timp ce Muntenegru a urcat pe 34, iar Polonia pe 54. San Marino – rămâne ultima, ocupând locul 203. Lider în clasamentul FIFA este campioana europeană şi mondială, Spania, urmată de Germania şi Argentina.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.