Naţionala feminină şi-a îngreunat şansele de calificare la Euro 2017

Selecţionata feminină de fotbal a pierdut cel de-al doilea meci din cadrul preliminariilor Campionatului European din 2017. Elevele lui Alina Steţenco au cedat în faţa Letoniei, cu 0-1, transmite IPN.

Singurul gol a fost marcat în minutul 26 de Liene Vaciete, la o degajare eronată a portarului Ana Zatuşevscaia. În pofida înfrângerii, Moldova a rămas pe prima poziţie în grupa 1, având 3 puncte la activ, la fel ca Letonia, Lituania şi Luxemburg. În primul meci, „tricolorele” au învins Lituania, cu 2-0.

Joi, de la ora 15.00. la Vadul lui Vodă, naţionala Moldovei va întâlni Luxemburg. În faza următoare se califică doar câştigătoarea grupei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.