Miercuri, 15 august, de la ora 19:00, la Arena FMF din Ciorescu, naționala de volei a Moldovei debutează în preliminariile Campionatului European din 2019. Tricolorii vor întâlni selecționata Muntenegrului.
Din grupa Moldovei mai fac parte Slovacia și Islanda. „Avem așteptări mari de la aceste preliminarii. Sperăm să ne calificăm în premieră la turneul final al Campionatului European”, a declarat pentru IPN unul dintre liderii echipei naționale, Marin Lescov.
La turneul final se califică câștigătoarele celor 7 grupe și cele mai bune 5 echipe de pe locul 2. În faza finală vor evolua 24 de naționale.