Naţionala de rugby are în faţă 2 meciuri importante în calificările pentru Cupa Europei

Meciuri importante pentru naţionala de rugby a Moldovei în lupta pentru promovarea în prima grupă valorică a Cupei Europei pe naţiuni. Elevii lui Sergiu Moţoc vor găzdui pe 9  şi, respectiv, 16 noiembrie selecţionatele Suediei şi Germaniei, transmite IPN.

Moldova a pierdut primele meciuri cu Suedia şi Germania, disputate în deplasare. „Haiducii” sunt însă siguri că vor deveni lideri în grupă. Naţionala Moldovei este optimistă chiar dacă nu va fi ajutată de fraţii Victor şi Dumitru Arhiv, ambii fiind accidentaţi. În schimb, vor fi prezenţi pe teren liderii Vadim Cobîlaş, de la gruparea engleză Sale Sharks, şi Oleg Prepeliţa, de la Benfica Lisabona.

„Suntem pregătiţi. Toţi venim din campionate puternice. Punem la punct apărarea şi îi batem”, a declarat Oleg Prepeliţa pentru un post TV.

Moldova se află pe locul trei în grupă, cu 12 puncte, fiind devansată de Polonia şi Germania, ambele cu câte 20 de puncte, dar cu un meci şi, respectiv, două mai multe disputate.

Partida Moldova - Suedia se va juca sâmbătă, de la ora 12.00, pe stadionul Dinamo. Meciul cu Germania va avea loc pe 16 noiembrie. Biletele vor costa 20 de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.