Selecţionata de rugby a Moldovei a făcut un pas important spre calificarea în grupa 1 A a Cupei Europei pe Naţiuni. Echipa antrenată de Sergiu Moţoc a învins sâmbătă, 16 noiembrie, Naţionala Germaniei, cu 30-15, transmite IPN.
„Haiducii” au fost conduşi pe finalul primei reprize cu 5-7, dar au plecat cu moralul bun la cabine după ce englezul naturalizat Greig Felston a transformat două lovituri. Eroul meciului a fost Oleg Prepeliţa, care a reuşit trei eseuri în partida cu Germania. Atacantul echipei Krasnyi Yar, Oleg Prepeliţa, este cel mai bun rugbist al ţării, fiind desemnat în acest sezon şi jucătorul numărul unu din campionatul Rusiei.
„Mulţumim spectatorilor pentru susţinere. Am promis că batem Germania şi am reuşit acest lucru", a declarat Veaceslav Titică, care a reuşit şi el un eseu în acest meci.
Moldova s-a apropiat la 4 puncte de liderul în acest moment al grupei 1B, Germania, care are un meci în plus disputat. „Haiducii” mai au de susţinut trei partide în grupă, cu Ucraina acasă şi cu Polonia şi Cehia în deplasare. Meciurile vor avea loc în primăvara anului viitor. În grupa 1A este promovată învingătoare grupei 1 B.