Naționala de fotbal a Moldovei a pierdut în Insulele Feroe

Selecționata de fotbal a Moldovei a mai suferit o înfrângere în preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Tricolorii au fost învinși în deplasare de Insulele Feroe, cu 1-2, transmite IPN.

Gazdele au deschis scorul în minutul 68, prin Klamint Olsen, iar peste alte patru minute și-au dublat avantajul prin Heini Vatnsdal. Tricolorii  au redus din diferență în minutul 84, prin Nicolae Milinceanu.

„Îmi asum toată responsabilitatea pentru acest eșec. Pe de altă parte, și jucătorii ar trebui să facă anumite concluzii. Am avut o primă repriză foarte bună, când trebuia să marcăm. Ulterior, s-a rupt ceva în jocul nostru și, inevitabil, au urmat unele dificultăți, când am încasat două goluri. Per ansamblu, a fost o săptămână istovitoare, iar acest lucru l-au simțit și jucătorii, mai ales când vine vorba de pregătirea fizică. Este destul de greu să joci  meciuri în câteva zile. Din păcate, am marcat un singur gol, deși am avut mai multe oportunități, chiar și în meciurile precedente”, a declarat selecționerul Moldovei, Roberto Bordin.

După șase meciuri, Moldova are un singur punct la activ. Lider este Danemarca, care are doar victorii, șase la număr. Aseară, danezii au învins Israel, cu 5-0.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.