Natalia Morari către alegători: „Merităm o schimbare reală”

Candidata la prezidențiale Natalia Morari a făcut un apel către cetățenii Republicii Moldova, atât pentru cei care locuiesc în țară, cât și pentru cei din străinătate, să iasă la vot pe 20 octombrie și să aleagă un viitor mai bun pentru țară, transmite IPN.

„Știu să lupt și am făcut-o mereu pentru voi, iar angajamentul meu rămâne ferm. Împreună merităm o schimbare reală, aici și acum”, a declarat Natalia Morari pe contul său de YouToube.

Natalia Morari a mărturisit că întâlnirile cu oamenii din diferite localități ale țării au fost printre puținele momente pozitive din campania electorală. Candidata a constatat, după deplasările pe care le-a avut, că „cetățenii își doresc o schimbare profundă”. Morari a mai povestit despre provocările pe care le-a avut pe parcursul campaniei, precum și despre problemele cu care se confruntă populația și statul.

Astăzi, 18 octombrie, este ultima zi de agitație electorală, anunță Comisia Electorală Centrală. CEC avertizează că, potrivit Codului electoral, mâine, în sâmbăta înainte de scrutin, și nemijlocit în ziua alegerilor agitația va fi interzisă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.