Natalia Gavrilița: Voi face tot posibilul să creăm mai multă concurență loială

Ministra finanțelor, Natalia Gavrilița, înțelege nemulțumirea celor din sectorul HoReCa care lucrează pe alb și care nu reușesc să concureze cu cei care ascund o parte din plăți. „Dreptul de a protesta este esențial într-o democrație”, a comentat Natalia Gavrilița inițiativa reprezentanților HoReCa de a protesta astăzi, 12 august, împotriva majorării cotei TVA pentru acest sector de la 10% la 20%, transmite IPN.

„Voi face tot posibilul să creăm mai multă concurență loială și să îi aducem pe cei din economia tenebră la lumină. Noi lucrăm deja asupra unei serii de măsuri care să încurajeze lucrul pe alb – de la loterii cu bonuri fiscale, la controale intensive acolo unde au loc marile evaziuni fiscale”, a scris ministra finanțelor pe pagina sa de Facebook.

Natalia Gavrilița spune că agenții economici și societatea civilă vor fi consultați pe larg pentru a găsi și alte măsuri sustenabile pentru buget, care să susțină atât sectorul HoReCa, cât și consumatorii acestor servicii.

Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova (MĂR) anunță că astăzi, 12 august, mai multe restaurante, cafenele și alte localuri de agrement planifică să-și sisteze activitatea cu începere de la ora 10.00, pentru 30 de minute, în semn de protest. Solicitată de IPN, președinta MĂR, Aneta Zasavițchi, a spus că „este un manifest contra măsurilor de austeritate fiscală anunțate de către Ministerul Finanțelor, și anume majorarea de la 10% la 20% a cotei TVA pentru sectorul hoteluri-restaurante-cafenele (HoReCa)”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.