Natalia Gavrilița la Londra: Guvernul Republicii Moldova este pro-business

Guvernul își dorește transformarea Moldovei într-o țară cu adevărat atractivă, în care soluțiile digitale sunt o normalitate, o soluție implicită și nu o excepție. „Guvernul Republicii Moldova este pro-business: încurajăm investițiile, așa că aș vrea să văd tot mai mulți investitori venind în țara noastră. Aș dori să deschid un canal de comunicare între piețele de capital și afacerile din Republica Moldova”. Declarațiile aparțin premierului Natalia Gavrilița și au fost făcute în cadrul evenimentului „Ziua Pieței de Capital din Moldova”, desfășurat la sediul Bursei de Valori din Londra, transmite IPN.

În discursul său, Natalia Gavrilița a remarcat că una dintre principalele priorități ale agendei de reformă a Guvernului este reforma justiției, care implică o evaluare externă a judecătorilor și procurorilor, deoarece este crucial atât pentru cetățenii, cât și pentru comunitatea de afaceri și investitorii străini să aibă încredere în instituții, să aibă stabilitate și predictibilitate. Reforma justiției va contribui la fortificarea sistemului de justiție și consolidarea instituțiilor, făcându-le mai receptive, eficiente și oneste. În opinia sa, aceasta va fi o reformă socială, dar și o reformă economică, deoarece un sistem de justiție echitabil, independent și responsabil este fundamentul funcționării democrației, dar și o precondiție a unei economii de piață funcționale.

În opinia premierului, e nevoie de mai multe acțiuni pentru a combate corupția și a penaliza corupția la nivel înalt. Acum se lucrează pentru a crea o administrație guvernamentală mai deschisă, transparentă și echitabilă și pentru a asigura o bună guvernare în toate domeniile. În opinia premierului, doar așa se va construi încrederea în Moldova ca destinație pentru afaceri și investiții.

Un alt domeniu important, menționat de Natalia Gavrilița, este digitalizarea serviciilor publice și a economiei. „Digitalizarea administrației publice și digitalizarea economiei ne vor ajuta la crearea unui sistem integrat în care afacerile să poată interacționa între ele și cu instituțiile de stat, reducând timpul pierdut, birocrația și economisind resurse financiare. Aceste schimbări asigură antreprenorilor posibilitatea înregistrării online a afacerii doar prin utilizarea unei semnături electronice calificate. Semnăturile electronice ale UE vor fi recunoscute în Moldova, ceea ce va permite interacțiunea ușoară cu autoritățile de stat în regim online, crearea unui ghișeu unic pentru anumite servicii furnizate cetățenilor și întreprinderilor și anularea necesității de a solicita diverse documente pe hârtie, fapt care împiedică dezvoltarea afacerilor” a spus premierul.

Natalia Gavrilița a relatat că unul din scopurile Guvernului pe care îl conduce este îmbunătățirea ratingului de credit al țării prin îmbunătățirea bunei guvernări. Se lucrează în vederea creării condițiilor favorabile pentru ca fondurile de capital privat și fondurile de investiții să poată participa mai sigur la finanțarea companiilor moldovenești prin toate instrumentele financiare disponibile pe piață. Este analizată posibilitatea emiterii de euro obligațiuni guvernamentale pentru finanțarea proiectelor de importanță națională, care să îmbunătățească infrastructura țării.

În discursul său, premierul a spus că Moldova susține inițiativa globalizării afacerilor locale prin lansarea lor pe piețele internaționale de capital prin oferte publice inițiale (OPI) și/sau euro-obligațiuni.

Premierul Natalia Gavrilița se află într-o vizită oficială la Londra, în perioada 15-16 noiembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.