{„Un rol diabolic şi distructiv… îl joacă mass-media care, fiind prin definiţie dulăi de pază ai societăţii, se transformă uneori - să-mi fie de scuzare - în câini turbaţi care devin periculoşi pentru societate prin minciunile pe care le răspândesc”}. Aceste declaraţii ale preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu, făcute în public, sub obiectivele camerelor de luat vederi, în chiar plenul Adunării generale a judecătorilor, care a avut loc sâmbătă, 13 februarie, ascund dedesubturi pe de-a dreptul înfiorătoare, dacă judecăm după motivele ce le-au făcut posibile, ţintele urmărite şi eventualele efecte pentru societatea moldovenească. Mai întâi să precizăm că nu presa a fost ţinta atacurilor lui Ion Muruianu. Nu-şi pune nimeni mintea în Moldova cu o presă neputincioasă ca potenţial economic şi profesional, ca institut social. De ce se întâmplă aşa – este o temă pentru altă discuţie, însă efectul acestei stări de lucruri este foarte clar: pe parcursul ultimilor ani (şi nu numai ultimilor opt ani, ci ultimilor 20 de ani) presa moldovenească nu a avut capacitatea să mişte barem un fir de păr de pe capul unui singur funcţionar, darmite un funcţionar întreg sau politician din jilţul său, nemaivorbind de categorii de funcţionari sau politicieni. În cel mai bun caz, presa are rol de „curea de transmisiune” de la politic la societate şi invers. Mai degrabă, ţinta adevărată a fost noua guvernare, care, deşi, deocamdată, nu întreprinde mai nimic pentru reaşezarea lucrurilor după plecarea guvernării vechi, îşi permite, totuşi, să-şi declare intenţiile despre schimbare, ba mai şi zguduie, verbal, aerul în jurul pilonilor construcţiei social-politice vechi. Există o legătură directă dintre reacţia „Muruianu” la sfârşit de săptămână şi afirmaţiile preşedintelui interimar Mihai Ghimpu de la emisiunea „În profunzime” la începutul săptămânii. Ghimpu spunea atunci despre existenţa unei conspiraţii profesionale, de castă, a procurorilor şi judecătorilor, care nu permite lucrurilor din Moldova să se mişte înainte, inclusiv în ceea ce priveşte investigarea evenimentelor din aprilie 2009. Este adevărat că şi afirmaţiile lui Ghimpu au fost prea puţin diplomatice şi chiar periculoase pentru societatea moldovenească, dacă o astfel de conspiraţie există în realitate. Nu poţi umbla cu varga prin cuibul de şerpi fără riscul de a fi muşcat cel cu varga, dar şi mulţi din jurul acestuia. Deocamdată nu putem considera că „Muruianu” a muşcat. Poate a fost o avertizare, gen „câinii turbaţi” sunt lichidaţi…”. Mai degrabă, însă, a fost un test, a fost o sfidare, o demonstraţie de forţă adresată unui adversar slab. A fost o mişcare calculată, care a avut scopul să demonstreze că nu există altă forţă în Moldova capabilă s-o înfrunte pe aceasta. Nici în parlament, nici în guvern, nici în societatea civilă, nici în societate în ansamblu, de presă nu mai vorbim. Forţa unei părţi se bazează pe slăbiciunea altei părţi. În alte condiţii sau într-o altă ţară, nici celui mai simplu judecător nu i-ar fi trecut prin minte să-şi permită astfel de declaraţii, chiar dacă acestea ar corespunde de o mie de ori convingerilor sale. Nivelul de la care s-au făcut ele în Republica Moldova denotă existenţa unei categorii largi de persoane care judecă (în sensul „gândeşte”) la fel. De azi înainte, „muruianu” va fi un nume generic şi doar următorii paşi ne vor arăta clar pe cine şi ce reprezintă. Poate independenţa judecătorească, poate conservatorismul profesiei, poate revanşismul trecutului în general… Încercarea stângace a lui Ion Muruianu de a se îndreptăţi ulterior, mai degrabă confirmă decât infirmă pericolul care vine din partea acestei categorii. Cert este că societatea moldovenească a mai încăput într-o capcană, de data aceasta „democratică”. Marea majoritate a judecătorilor din Republica Moldova sunt numiţi în funcţie „pe viaţă”, până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani. Se presupune că această condiţie trebuie să le asigure acestora un grad suficient de independenţă în activitate. Care independenţă se presupune să fie folosită pentru protejarea omului, drepturilor şi libertăţilor acestuia. Se pare însă că acest principiu democratic generează primejdii. S-ar putea ca punctele de vedere de mai sus să supere, să ofenseze reprezentanţi ai corpului judecătoresc care consideră că îşi fac misiunea onest, că nu prezintă pericol pentru societate. Dar încă nimeni dintre ei nu a fost observat să se desolidarizeze de fenomenul „muruianu” şi nimeni nu a găsit de cuviinţă să ceară, cel puţin, demisia celui care a întruchipat fenomenul. De altfel, doar o singură formaţiune politică, şi aceea din opoziţia extraparlamentară, şi-a exprimat poziţia oficială, comună, cerând demisia „fenomenului”. Presa, aşa slabă cum este şi mai puţin independentă decât judecătorii şi decât politicienii de la guvernare, a cerut-o. „Muruianu” a aruncat mănuşa. Cine o ridică? Varianta optimistă a răspunsului oferă mai multe versiuni: grup de judecători, suficient de mare, pentru a putea influenţa lucrurile într-o altă adunare generală a breslei, Consiliul Superior al Magistraturii, societatea civilă cu ONG-urile de drepturile omului şi mass-media în frunte, reprezentanţii presei, parlamentul, formaţiunile politice, în special cele parlamentare, cu drept de decizie, etc… Varianta pesimistă nu lasă şanse societăţii moldoveneşti pentru o viaţă normală în cadrul unui stat de drept, cu valori democratice şi nivel de viaţă decent în toate sensurile. [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]