Municipalitatea vrea să reducă numărul taberelor cu sejur de zi

Autorităţile locale din Chişinău ar putea să micşoreze, pentru sezonul estival din acest an, numărul taberelor cu sejur de zi deschise în şcoli şi în alte instituţii de învăţământ din capitală. Motivul invocat este că aceste tabere afectează buna desfăşurare a examenelor de absolvire, dar şi faptul că, în acest an, Consiliul Municipal Chişinău a redus aproape în jumătate suma alocată pentru odihna copiilor, de la 32 de milioane de lei la 17 milioane. „Examinăm posibilitatea de a deschide astfel de tabere numai în şcolile cu un număr mare de copii din familii social vulnerabile”, a declarat pentru Info-Prim Neo şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb. „Pentru restul elevilor vom încerca să asigurăm o vacanţă frumoasă în taberele de odihnă din afara oraşului”, a adăugat funcţionara. Autorităţile locale au în gestiune patru tabere de odihnă, trei dintre care sunt la Vadul lui Vodă – Cireşarii, Alunelul, şi Neptun, şi una în Dănceni – Poieniţa Veselă. Alte tabere sunt luate în arendă. „Municipalitatea va alege taberele care oferă cele mai bune condiţii de odihnă, dispun de bazine, terenuri sportive şi altele”, a spus Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb. Din sumele alocate, un milion de lei este pentru reparaţia capitală a celor 4 tabere. Guvernul nu a decis deocamdată preţul biletelor de odihnă în tabere pentru anul acesta. Anul trecut un bilet costa circa 1400 de lei, 20% din preţ era achitat de părinţi, iar restul de municipalitate. Un bilet în tabără cu sejur de zi costa 500 de lei, părinţii plăteau doar 100. 25% din numărul total al biletelor erau oferite gratuit copiilor orfani sau celor din familii social vulnerabile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.