Municipalitatea ar putea reveni în curând la examinarea unui nou tarif pentru apă. Despre acest lucru a lăsat să se înţeleagă primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, care a menţionat în cadrul şedinţei operative de luni, 14 ianuarie, de la Primărie că nici tariful de 5 lei nu acoperă în totalitate necesităţile furnizorului de apă. Primarul a solicitat viceprimarului, Vladimir Coteţ, să ia la un control strict activităţile de asigurare cu apă a municipiului, pentru a atinge un nivel mai bun al activităţilor de furnizare a apei. „În prezent tariful nu corespunde costului şi se va pune, la un moment dat, problema alinierii la cost, însă, până atunci urmează să fie atinsă calitatea necesară a serviciului, pentru ca populaţia să conştientizeze necesitatea majorării tarifului”, a menţionat primarul. În adresarea sa către conducerea SA „Apă-Canal Chişinău” (ACC), edilul a cerut elaborarea de către întreprindere a unei strategii de comunicare în aşa fel încât să fie schimbată percepţia consumatorilor asupra funcţionării acestui serviciu. Directorul ACC, Constantin Becciev, a menţionat că întreprinderea se străduieşte să asigure un serviciu optimal, în condiţiile unui tarif care nu acoperă în totalitate cheltuielile întreprinderii. De asemenea, el a spus că în perioada imediat următoare întreprinderea va începe să informeze mai amplu cetăţenii despre activităţile ACC. Totodată, Constantin Becciev a menţionat că în perioada sărbătorilor întreprinderea a înregistrat cca 1 mie de solicitări din partea populaţiei, fiind efectuate intervenţii prompte la cca 900 dintre avarii, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre scurgeri la reţele din fontă cenuşie de 300 şi 500 mm, care sunt uzate şi necesită a fi schimbate. În cazul tuturor avariilor pe timp de iarnă, conducerea ACC susţine că intervine prompt împreună cu Regia „Exdrupo”, care curăţă străzile de blocurile de gheaţă şi presoare străzile cu material antiderapant. În perioada sărbătorilor de iarnă, întreprinderea s-a confruntat şi cu o avarie de proporţii a apeductului magistral de 1200 mm care aprovizionează municipiul Chişinău, ruptura având loc pe traseul dintre orăşelul Vadul Lui Vodă şi Tohatin. Graţie faptului că există trei astfel de apeducte, au fost făcute schimbările necesare hidraulice şi consumatorii din municipiu nu au fost deconectaţi de la livrarea apei, a menţionat Becciev. Primarul general a cerut conducerii ACC să se convoace în şedinţe cu autorităţile locale responsabile de acest sector pentru a găsi soluţii de remediere a situaţiei privind uzura reţelelor de apeduct pe termen mediu şi lung.
Municipalitatea nu exclude posibilitatea majorării tarifului la apă
-
dorin chirtoaca despre tariful la apa.mp3
- 0