Municipalitatea îşi propune să cumpere 100 de autobuze până la sfârşitul anului

Până la sfârşitul anului curent, autorităţile locale din Chişinău îşi propun să cumpere 100 de autobuze de modelul celor două procurate în această vară în cadrul unui proiect pilot. Autobuzele vor fi achiziţionate în baza unui împrumut pe termen scurt. Creditul va fi rambursat din contul economiilor obţinute la consumul de combustibil, transmite Info-Prim Neo. Directorul Parcului Urban de Autobuze, Iacob Capcelea, a declarat, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că cele două autobuze Volvo, lansate pe rută la 18 iulie, s-au arătat a fi uşor manevrabile, cu un consum redus de combustibil. Pe viitor ar fi de dorit ca autobuzele procurate să fie de acelaşi model, dar să nu aibă un termen de exploatare mai mare de 10 ani. „Consumul de gaze este de 71,4 metri cubi la o sută de kilometri, ceea ce constituie o economie de 11,6% faţă de autobuzele vechi care sunt la întreprindere. Dacă gazul ar fi procurat direct de la furnizori, economia ar fi încă cu 25% mai mare”, a declarat directorul. Parcul Urban de Autobuze are în dotare 50 de autobuze MAN (anul producerii 2006), 50 de autobuze LIAZ (anul producerii 2004), 50 de autobuze IKARUS (anul producerii 1998), şi 18 alte autobuze cu perioada de exploatare de peste 20 de ani. „Conform normativelor de exploatare, numai 20 de autobuze corespund normelor”, a subliniat Iacob Capcelea. Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a menţionat că pentru a soluţionat problema autobuzelor pentru început urmează să fie procurat un lot de 100 de autobuze de tipul celor puse pe linie în această vară. Potrivit edilului, chiar dacă aceste autobuze au peste 10 ani de exploatare sunt într-o stare mai bună decât cele pe care le-a procurat municipalitatea noi, iar după 8 ani nu mai sunt în stare funcţională. „Vom procura aceste autobuze pentru a cheltui mai puţini bani pe viitor şi nu pentru a cheltui bani acum. Astfel, autobuzele vor fi achitate din contul economiilor care se vor face pe baza de consum, piese etc. Aşa se vor îmbunătăţi lucrurile în transport, dar este nevoie de susţinerea CMC în acest sens”, a declarat edilul. Din cele 96 de autobuze care circulă pe străzile capitalei, zilnic 15 autobuze se strică şi revin în parc pentru lucrări de reparaţie. Potrivit estimărilor, oraşul are nevoie de 225 de autobuze.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.