Municipalitatea îndeamnă cetățenii să fie înțelegători și precauți la drum

Municipalitatea îndeamnă cetățenii să fie înțelegători și precauți la drum în contextul ghețușului, iar automobiliștii sunt îndemnați să evite drumurile în pantă. Troleibuzele și autobuzele activează în regim obișnuit, dar se atestă un flux sporit de călători în stații, așa cum mai multe persoane au optat pentru transportul public, transmite IPN.

„Având în vedere condițiile climaterice cu valori negative pe timpul nopții, serviciile municipale de profil și-au început activitate de la 02.30. Astfel, serviciile municipale din domeniul gospodăresc se află în teren pentru desfășurarea lucrărilor de combatere a poleiului pe străzi, trotuare, în preajma stațiilor de așteptare a transportului public, parcuri și alei”, se menționează într-un comunicat de presă al Primăriei.

După miezul nopții și la primele ore ale dimineții, în activitățile de combatere a ghețușului pe drumuri cu aplicarea materialului antiderapant sunt implicați angajații întreprinderii municipale „Exdrupo”, care intervin cu 32 de autospeciale sărărițe. La fel, în teren intervin 11 sărărițe și 275 de muncitori de la Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, precum și 380 de muncitori și 37 de utilaje sărărițe de la Direcția generală locativ-comunală și amenajare și de la întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ.

Primăria municipiului Chișinău face apel către agenții economici și către gestionarii de imobile să înlăture țurțurii de pe marginea acoperișurilor clădirilor și să combată ghețușul de pe teritoriul aflat în gestiune.

În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, persoanele sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal la numerele de telefon (022) 22-22-67 sau (022) 22-26-04.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.