Municipalitatea cunoştea despre moartea lui Paciu încă la 26 decembrie
Tatăl lui Sorin Paciu, rănit mortal la vânătoarea de selecţie din 23 decembrie, este inginer în cadrul Institutului municipal de Proiectare „Chişinăuproiect”. La 26 decembrie, la o zi după ce tânărul a murit la spital, Ion Paciu a depus o solicitare către municipalitate să i se ofere un loc la Cimitirul Central din strada Armenească, unde să fie înmormântat fiul. Informaţia a fost comunicată de către viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu, la şedinţa operativă din 14 ianuarie, transmite Info-Prim Neo.
Nistor Grozavu spune că la acea dată nu a încercat să afle mai multe detalii despre accidentul teribil pentru că Ion Paciu era foarte deprimat.
Directorul „Chişinăuproiect”, Pavel Cazacu, a spus că familia Paciu a mai avut un fiu, care a decedat cu mai mult de 20 de ani în urmă. Nimeni dintre colegii inginerului nu a insistat să afle mai multe detalii despre moartea tragică a lui Sorin Paciu.
Tânărul de 34 de ani, tată a unui copil, a fost rănit în timpul unei partide de vânătoare de selecţie în rezervaţia Pădurea Domnească, la care au participat mai mulţi demnitari, printre care şi procurorul general. Despre accident opinia publică a aflat doar la 6 ianuarie, după ce politicianul Sergiu Mocanu a convocat o conferinţă de presă în care a anunţat că procurorul Valeriu Zubco se face vinovat de moartea unui om la vânătoare şi încercarea de a tăinui acest caz.
Pe 10 ianuarie, la cererea Procuraturii Generale, Consiliul Superior al Magistraturii l-a lipsit de imunitate judecătorească pe magistratul Gheorghe Creţu pentru a putea fi cercetat penal pe acest caz. Procurorii îl învinuiesc că l-a împuşcat din imprudenţă pe Sorin Paciu. Tot l-a 10 ianuarie, Creţu şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău şi din cea de judecător, spunând că nu vrea să prejudicieze în niciun fel ancheta.