Primăria municipiului Chişinău informează că, pentru prima dată, municipalitatea a stabilit un buget provizoriu pentru anul 2015. Măsura a fost luată reieşind din faptul că suntem într-un an nou, iar Chişinăul nu are aprobat bugetul în a II-a lectură, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Primăriei.
Bugetul provizoriu, stabilit prin dispoziţia primarului general, Dorin Chirtoacă, urmează a fi executat în conformitate cu prevederile bugetului pentru anul 2014, cu anumite particularităţi.
Şefa Direcţiei generale Finanţe a Primăriei Chişinău, Veronicăi Herţa, susţine că în documentul de referinţă a fost exclus sau redus volumul programelor de cheltuieli finalizate sau în curs de finalizare. De asemenea, în perioada aplicării bugetului provizoriu nu se permite efectuarea cheltuielilor pentru acţiuni şi măsuri noi.
Partea de venituri a bugetului provizoriu constituie 2 miliarde 794 milioane lei, cu o majorare de 65 de milioane. „Este o creştere argumentată prin majorarea transferurilor cu destinaţie specială primite în anul 2015”, a precizat şefa Direcţiei finanţe. La cheltuieli a fost stabilită suma de 2 miliarde 856 milioane lei sau cu o reducere de 63 de milioane faţă de cheltuielile aprobate pentru anul 2014.