Municipalitatea va asigura în zilele 12 și 13 mai o sută de unități de transport, circa 80 de autobuze și 20 de troleibuze, care vor transporta cetățenii la cimitirele din Chișinău, inclusiv la cimitirul „Sfântul Lazăr”. Pe lângă acestea, rutele C – D și 27 vor fi gratuite în cele două zile, cheltuielile fiind suportate de municipalitate. Toate itinerariile vor fi comunicate cu câteva zile înainte, a precizat primarul general, Ion Ceban, în cadrul ședinței serviciilor municipale, transmite IPN.
Pe teritoriul cimitirelor nu va fi admis transportul personal în această perioadă. Angajații municipalității și reprezentanții poliției au fost solicitați să gestioneze situațiile ca persoanele cu nevoi speciale, în cărucioare, să nu întâmpine dificultăți.
Cetățenii sunt încurajați să opteze pentru transportul public sau, cel puțin, să nu parcheze în preajma cimitirelor, precum și să păstreze curățenia.
De asemenea, pe lângă cimitire tradițional vor fi staționa câteva ambulanțe.