Municipalitatea a vândut terenuri în valoare de 12 milioane de lei

Autorităţile locale din Chişinău au vândut terenuri în valoare de 12 milioane de lei la o licitaţie care a avut loc recent. Un lot de pământ s-a vândut la un preţ de 34 de ori mai mare decât cel iniţial. Informaţia a fost făcută publică de viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu, în cadrul şedinţei operative de la primărie, transmite Info-Prim Neo. Potrivit viceprimarului, în total au fost vândute 9 din cele 11 loturi supuse licitării, iar pentru alte 4 terenuri s-au încheiat acorduri de arendă. Fiecare lot a fost vândut cu peste un milion de lei. “Preţurile au crescut de aproximativ 4 ori. Dacă câştigătorii îşi vor onora angajamentele, vor fi acumulate în bugetul municipal circa 12 milioane de lei”, a spus Grozavu. El susţine că numărul minim de participanţi pentru fiecare lot a fost de 2 persoane juridice, iar cel mai mare — de 15 persoane juridice, astfel că media a fost de 5-6 agenţi economici la un lot. Pentru anul 2010, autorităţile capitalei au prognozat venituri în bugetul local de peste 50 de milioane de lei din vânzarea terenurilor sau arendarea acestora la licitaţii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.