În ultimii patru ani, municipalitatea a construit, redeschis și reparat capital 132 de grupe-creşă, inclusiv șase grădinițe în Chișinău. Redeschiderea instituțiilor și a grupelor preconizate a acoperit în mare măsură necesitatea de locuri în grădinițele din oraș, numărul copiilor cu vârsta 2-3 ani înmatriculați majorându-se în această perioadă de la circa 1 230 la peste 4 000, transmite IPN.
Primăria Chișinău a depus eforturi considerabile, în ultimii ani, pentru a acoperi cererea mare de înscriere a copiilor la grădinițele cu grupe-creșă (2-3 ani) și va asigura în continuare condiții optime în scopul optimizării rețelei instituțiilor de învățământ din subordine, se arată într-un comunicat de presă.
În prezent, numărul de copii cu vârsta 0-3 ani înscriși în rândul de așteptare pe platforma este de 10 610.