Curtea Constituţională a confirmat faptul că nu contravine Constituţiei acordarea cetăţeniei Republicii Moldova prin recunoaştere de către Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor. Cu aceasta nu erau de acord deputaţii liberali, care au sesizat Curtea, argumentând că aceasta este sarcina preşedintelui ţării, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Curţii Constituţionale, Legea cetăţeniei prevede că, în afară de naturalizare şi redobândire, competenţe ale preşedintelui, cetăţenia Republicii Moldova se mai dobândeşte prin naştere, recunoaştere şi înfiere. Curtea a conchis că la acordarea cetăţeniei prin recunoaştere, MTIC doar constată un fapt în baza actelor justificative, neavând discreţie de a acorda sau nu cetăţenia în cazul întrunirii tuturor condiţiilor prevăzute de lege. Astfel, aceasta nu încalcă competenţele preşedintelui Republicii Moldova în domeniul cetăţeniei.
Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.