Motorina se scumpește cu 50 de bani, iar benzina cu 25 de bani

Motorina va costa marți 26,87 lei, cu 49 de bani mai mult decât astăzi. Și benzina cu cifra octanică 95 se scumpește cu 24 de bani și se va vinde la pompă cu 24,81 lei pentru un litru. Prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard au fost afișate de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, transmite IPN.

ANRE constată o creștere tot mai pronunțată a cotațiilor la carburanți, care la sfârșitul săptămânii precedente au ajuns la un nivel de circa 920 $/tona la benzină și de 1220 $/tona la motorină. În intervalul ultimelor 14 zile utilizat de către ANRE la calcularea prețurilor maximale, cotațiile Platts s-au majorat cu 16 % la benzină și cu 31% la motorină, creșterea reprezentând circa 125 $/tona la benzină și 290 $/tona la motorină.

„Piața petrolieră este puternic influențată de volatilitatea fără precedent a cotațiilor la carburanți, generată de starea de instabilitate generală pe continentul european. În același timp, mecanismul de plafonare a prețurilor aplicat în prezent de ANRE menține un nivel relativ mai mic al prețurilor comparativ cu alte state din regiune”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Scumpirile la benzină și la motorină vin după ce o perioadă prețurile au fost în scădere. La începutul lunii septembrie anul trecut, un litru de benzină cu cifra octanică 95 costa 20,23 lei, iar un litru de motorină –16,42 lei. Pe parcursul anului a avut loc un val de scumpiri la carburanți, în luna iunie fiind atins un nivel istoric al prețurilor. Un litru de benzină COR 95 costa 33,90 lei, iar un litru de motorină –32,46 lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.