„Înțelegem că metodele de manipulare prin omisiune, utilizate de PCRM și elucidate în acest articol, au fost practicate de șirul de posturi TV și alte media, activitatea cărora a fost limitată pe teritoriul Republicii Moldova, în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Însă e nevoie și de testarea altor metode, mult mai eficiente, de combatere a manipulării și dezinformării. Ar fi util ca cetățenii să fie informați ce se întreprinde în acest sens? Sau chiar îi lăsăm pe hoții de miliarde și nostalgicii staliniști să decidă soarta țării?...”
---

Un plagiator stalinist îl confruntă pe Soljenițîn... 

Săptămâna curentă se împlinesc 90 de ani de la terminarea lucrărilor celui de al XVII-lea congres al Partidul Comunist al Întregii Uniuni (bolșevic), desfășurat în perioada 26 ianuarie – 10 februarie 1934. Congresul a făcut bilanțul primului cincinal (1928-1932), dedicat industrializării URSS, și a proclamat construirea socialismului în URSS. Întrunirea a fost catalogată drept congresul învingătorilor, întrucât ar fi constatat realizarea prevederilor doctrinei privind posibilitatea construirii socialismului într-o singură țară, oficializată încă în 1925, în cadrul congresului al XIV-lea.

Actualmente, oricine se poate întreba: ce rost mai are ca la distanță de 90 de ani să ne mai referim la așa-zisul congres al învingătorilor? Are rost. Asta fiindcă propaganda pro-stalinistă din Republica Moldova nu încetează să dezinformeze cetățenii, utilizând clișeele din manualele revizuite de istorie rusești despre Stalin – manager eficient. Așa procedează presa oficială a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), care s-a apucat recent să reflecte importanța congresului al XVII-lea, al așa-zișilor învingători. Este de remarcat că articolul dedicat acestei teme a fost reprodus și pe alte site-uri comuniste și comsomoliste, reprezentând o adevărată mostră de furt intelectual – plagiat și manipulare nerușinată.

În primul rând, articolul semnat de autorul permanent al acestor publicații electronice comuniste – Serghei Ivanov, este plagiat în proporție de 79% din articolul semnat pentru Enciclopedia Sovietică de Boris Gaubih. Oricine poate verifica că 12 paragrafe din 15 sunt copiate mot-à-mot. Vorba e că autorul articolului original nu mai e în viață de mai bine de 40 de ani, de aceea nu se poate revolta. Desigur, nu putem exclude că Serghei Ivanov e o reincarnare a lui Boris Gaubih și dacă e așa, atunci îi vom prezenta scuzele de rigoare.

În al doilea rând, cele 19% din text necopiat, deși nu putem fi siguri de asta, ale articolului semnat fraudulos de Serghei Ivanov, așa cum îi stă bine unui stalinist inveterat, reprezintă doar o filipică la adresa lui Nichita Hrușciov, care a demascat cultul personalității lui Stalin, crimele comise de acesta, la cel de al XX-lea congres al PCUS, precum și la adresa „iudei”, Alexandr Soljenițîn, care ar fi ponegrit realitățile sovietice în opusurile sale, ignorând faptele și documentele istorice. Dar de ce este stalinistul plagiator atât de supărat pe Hrușciov și Soljenițîn? Fiindcă informațiile și documentele făcute publice de aceștia le-ar fi sugerat criticilor răutăcioși să numească congresul al XVII-lea – nu congres al învingătorilor, ci congresul împușcaților.

Învingătorii împușcați

Dacă staliniștii plagiatori din Republica Moldova nu au încredere în afirmațiile foștilor secretari generali ai Comitetului Central al PCUS sau în cele ale laureaților Premiului Nobel, cel puțin ar putea avea încredere în ministrul iubit al lui Stalin – Anastas Mikoian, care a fost comisar al poporului pentru comerț exterior și livrări, inclusiv în perioada industrializării, și era foarte bine informat. Apropos, Mikoian a avut un rol esențial în dezvoltarea relațiilor economice și comerciale sovieto-americane, contribuind la modernizarea industriei ușoare sovietice prin copierea modelelor de succes ale produselor americane de larg consum.

Astfel, în capitolul 48 „Congresul al XX-lea” despre victimele stalinismului al cărții de memorii a lui Mikoian, întitulată Viața dăruită poporului, aflăm că autorul a solicitat o notă informativă din care putem desprinde următoarele: „O comisie formată din Pospelov, Aristov, Shvernik și Komarov a studiat cu atenție documentele de arhivă din KGB și a trimis o notă lungă. Nota comisiei din 9 februarie 1956 conținea cifre înfiorătoare despre numărul de cetățeni sovietici reprimați și executați sub acuzația de „activitate antisovietică” în perioada 1935-1940 și mai ales în 1937-1938. Nota arată că într-un număr de comitete regionale și comitete executive districtuale ale partidului, două treimi din conducere au fost arestate. Mai mult, din 139 de membri și candidați în membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist al Bolșevicilor, aleși la cel de-al XVII-lea Congres al Partidului, 98 de persoane au fost arestate și împușcate de-a lungul anilor. Este izbitor că pentru toți membrii și candidații în membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist al Bolșevicilor din întreaga Uniune care au fost judecați, a fost aleasă o singură pedeapsă - execuția. În total, din 1.966 de delegați ai acestui congres cu vot decisiv și consultativ, 1.108 persoane au fost arestate sub acuzația de crime contrarevoluționare, dintre care au fost împușcate 848. Faptele au fost atât de înspăimântătoare încât în părțile deosebit de dificile ale textului a fost greu de citit pentru Pospelov, odată chiar a izbucnit în plâns”.

Deci, din memoriile ministrului iubit al lui Stalin aflăm că 64% sau aproximativ 2/3 din membrii și candidații în membri ai Comitetului Central, participanți la congresul al XVII-lea, au fost împușcați. Respectiv, din toți delegații la congres 56% au fost arestați, iar 43% împușcași. În astfel de circumstanțe e firesc să ne întrebăm – cine totuși are dreptate, plagiatorul stalinist din PCRM, care și-a intitulat articolul Congresul învingătorilor, sau cei care studiind lucrările celui de al XVII-lea congres își intitulează articolele, de exemplu, Congresul învingătorilor împușcați de Stalin sau puțin altfel? De fapt, congresul al XVII-lea a fost preludiul marii terori, desfășurate în anii 1936-1938, și care a avut drept motiv declanșator uciderea, la 1 decembrie 1934, în circumstanțe extrem de suspecte, a liderului comuniștilor din Leningrad, Serghei Kirov, bănuit că fi putut deveni rivalul lui Stalin în lupta pentru putere. 

Despre industrializare și efectele acesteia

Nimeni nu pune la îndoială că industrializarea URSS a avut loc și a fost extrem de importantă. Problema e că staliniștii evită să vorbească despre cine au fost adevărații actori ai industrializării și ce preț au achitat cetățenii URSS, în special țărănimea, căreia i s-au organizat holodomoruri pentru achitarea industrializări. De fapt, industrializarea URSS s-a produs în anumite circumstanțe, când din cauza crizelor economice, care s-au declanșat în Occident după căderea bursei de la New York, la 24 octombrie 1929, când mai mulți specialiști de înaltă calificare s-au trezit fără muncă și au acceptat invitația de a veni în URSS și a participa la industrializarea acesteia. Respectiv, aproape toate fabricile sovietice din perioada primului cincinal au fost construite de ingineri străini, cu utilizarea echipamentelor străine. De exemplu, un rol deosebit în industrializarea l-a avut compania Albert Kahn Associates, Inc. angajată să întocmească proiecte pentru clădiri industriale și să pregătească inginerii și specialiștii sovietici, transferându-le abilitățile necesare. În acest scop la Moscova a fost deschisă o sucursala companiei menționate, denumită Gosproektstroy, care a fost responsabilă de pregătirea a aproximativ 4.000 de specialiști și participând la construcția a peste 500 de obiecte industriale. Informațiile respective le găsim nu te miri unde, ci chiar pe site-ul Institutului de Stat din Moscova pentru Relații Internaționale (MGIMO). Dar, evident, au fost implicate și multe alte companii din SUA, Germania, Italia etc.

Evident, nimic din volumul imens de informații despre industrializare nu este mediatizat, nici măcar nu se fac referințe la astfel de materiale, de către propagandiștii staliniști care nu au altă grijă decât să glorifice tiranul sângeros ca singurul autor al industrializării. Se procedează așa pentru a evoca modelul totalitar construit de Stalin ca unul demn de a fi eventual reconstituit, lucru pe care îl putem desprinde din șirul de articole semnate de plagiatorul menționat. Și această metodă nu este altceva decât manipulare prin omisiune, adică ignorarea contextului și a faptelor concrete cu scopul distorsionării fenomenelor social-politice și inducerea publicului în eroare în beneficiul eventualei încercări de resuscitare a imperiului sovietic defunct.

Concluzii

Plagiatul și manipularea prin omisiune trebuie combătute cu tărie pentru a securiza spațiul informațional al Republicii Moldova de pericolul dezinformării. Atunci când manipulatorii încearcă explorarea sentimentelor nostalgice pro-sovietice, uneori e destul să le reamintim despre aprecierea succeselor URSS în domeniul economic făcută chiar de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, care a constat că industria URSS, în 70 de ani de existență a imperiului sovietic, n-a fost în stare să producă nimic mai valoros pentru consumul larg, decât galoși, care erau solicitați de locuitorii statelor africane pentru a se proteja de nisipul fierbinte de pe continentul negru. Evident, e vorba despre o exagerare a exponentului clanului corupt al ex-președintelui Elțin, care a pus mâna pe putere în Rusia. Dar în această exagerare există foarte mult adevăr, dacă ne amintim că URSS a fost țara deficitului cronic.  

Chiar dacă PCRM a ajuns un partid de 3%, efortul manipulator al acestuia nu trebuie ignorat. PCRM face parte din principala forță de opoziție din Republica Moldova - fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS). De asemenea, este important că BCS, deocamdată, separat de clonele lui Șor, a dat startul acțiunilor de protest împotriva actualilor guvernanți, cerând demiterea acestora pentru a-i înlocui. E normal că opoziția protestează împotriva guvernării, ba chiar e bine că o face. Problema e că suntem în situația când hârbul critică oala spartă, râvnind s-o înlocuiască. Să nu uităm că și liderul PSRM, Igor Dodon, își dorește revenirea în topul politicii moldovenești, după ce se compara acum doi ani cu însuși Mahatma Gandhi, încercând să ne convingă că ar fi organizat și el un fel de congres al învingătorilor, deosebit de cel stalinist. În astfel de circumstanțe e firesc să ne întrebăm – oare chiar vor ajunge cetățenii moldoveni să înlocuiască o guvernare lipsită de capacitate și experiență cu forțe politice conduse de hoți de miliarde și adoratori ai stalinismului și imperialismului rusesc? Nu putem ști, dar acest pericol persistă și trebuie întreprins ceva.

Recomandări

A. Pentru PCRM. De dragul unei competiții politice sănătoase e nevoie de forțe politice sănătoase și decente. În acest sens, dacă PCRM dorește să mai aibă vreun rol în politica moldovenească, atunci ar trebui să ia măsuri în privința autorilor plagiatori și manipulatori, aflați în slujba formațiunii. Dacă cineva crede că articolul dedicat congresului învingătorilor este singura mostră de plagiat, atunci greșește amarnic. Recent același autor a publicat un alt articol, dedicat bătăliei de la Stalingrad din timpul celui de al Doilea Război Mondial, care în proporție de 49% este plagiat de pe site-ul Bibliotecii prezidențiale din Federația Rusă. Desigur, am putea admite că plagiatorul are acceptul lui Putin însuși pentru a plagia textele scrise de alții. Sau, de ce nu, acordul ar fi fost obținut prin terțe persoane, de exemplu, la întâlnirea deputatului PCRM, Constantin Starîș, cu dictatorul rus. Dacă-i așa, atunci cerem scuze. Oricum, acest lucru trebuie comunicat opiniei publice. 

B. Pentru guvernanți. Înțelegem că metodele de manipulare prin omisiune, utilizate de PCRM și elucidate în acest articol, au fost practicate de șirul de posturi TV și alte media, activitatea cărora a fost limitată pe teritoriul Republicii Moldova, în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Însă e nevoie și de testarea altor metode, mult mai eficiente, de combatere a manipulării și dezinformării. Ar fi util ca cetățenii să fie informați ce se întreprinde în acest sens? Sau chiar îi lăsăm pe hoții de miliarde și nostalgicii staliniști să decidă soarta țării?