Securitatea R. Moldova este ameninţată de problema transnistreană, poate în aceeaşi măsură ca şi problema asigurării cu energie. Conflictul din stânga Nistrului este un obstacol în calea dezvoltării, modernizării şi europenizării ţării. Pentru democratizare şi pentru implementarea politicii de reformare este necesară eliminarea acestui obstacol prin rezolvarea problemei. Această părere a fost exprimată marţi, 22 septembrie, la Ministerul Apărării (MA), de către ministrul adjunct al Reintegrării, Ion Stăvilă. Reamintim că marţi, angajaţii mai multor ministere, experţi militari şi civili au discutat la Ministerul Apărării aspectele colaborării euro-atlantice şi rolul R. Moldova în acest proces. Conflictul transnistrean a fost examinat în contextul securităţii regionale. Raportorul acestei tematici, Ion Stăvilă, a declarat că vinovat de tergiversarea conflictului este pe de o parte, regimul separatist de la Tiraspol, care pe parcursul anilor a adoptat o atitudine necooperantă şi neconstructivă în cadrul mecanismelor de reglementare, iar pe de altă parte, de vină este poziţia reticentă a Federaţiei Ruse, care până în prezent nu a manifestat o voinţă politică adecvată. „Cheile soluţionării se află la Moscova”, a spus el. Potrivit ministrului adjunct, eşecul suferit în reglementarea conflictului nu este vina autorităţilor moldoveneşti, acesta fiind explicat de evoluţia conjuncturii politice internaţionale, de politica Federaţiei Ruse şi de situaţia politică din R. Moldova. „Nu am reuşit să obţinem un progres în retragerea trupelor ruse de pe teritoriul R. Moldova, dar asta nu din insuficienţă de abordare a problemei de către autorităţile moldoveneşti în cadrul organismelor internaţionale. Comunitatea internaţională cunoaşte problema şi este de acord că soluţia ei este foarte simplă, dar necesită implicarea Federaţiei Ruse prin anumiţi paşi concreţi”, susţine Stăvilă.