20 de familii care educă copii cu cerințe educaționale speciale au recitat poezii și au interpretat colinde în jurul pomului de Crăciun astăzi, 19 decembrie, de Sfântul Nicolae. Evenimentul a fost organizat de Centrul Tony Hawks din Chișinău, iar cu ajutorul Fundației de caritate din Marea Britanie Child Aid, au fost pregătite pachete alimentare, dulciuri și cărți pentru copii, transmite IPN.
Prezentă la eveniment, ambasadoarea Marii Britanii la Chișinău, Lucy Joyce, a spus că este foarte important să fie desfășurate acțiuni de caritate în preajma sărbătorilor de Crăciun, pentru ca toată lumea să sărbătorească cu sufletul împlinit. „De obicei ofer cadouri prietenilor și rudelor, dar și oamenilor pe care nu-i cunosc, anume pentru a accentua spiritul Crăciunului”, a spus Lucy Joyce.
Directoarea Centrului Tony Hawks, Diana Covalciuc, susține că centrul a apărut dezinteresat, din nevoia de a oferi bunătate și deja de 17 ani oferă servicii gratuite de recuperare pentru copii cu cerințe educaționale speciale. Evenimentele de caritate au menirea de a educa societatea, așa ca ea să fie mai atentă și blândă cu persoanele care au nevoie de ajutor.
„Centrul este de mare ajutor pentru copiii noștri, suntem foarte mulțumiți, avem foarte mari progrese. Datorită lor am mers anul acesta în clasa întâi, și este foarte bine că copiii cu dizabilității acum sunt incluși în școlile din societate”, a spus Svetlana Lupu, unul dintre părinții veniți la sărbătoare.
Olga Eșanu frecventează împreună cu fiul ei Centrul Tony Hawks de trei ani, iar copilului îi place extrem de mult aici, în special orele de muzică: „Copiii au nevoie de aceste centre pentru a se dezvolta. În grădinițe ei nu primesc această iubire, iar aici există o atitudine individuală față de fiecare copil”.
Centrul Tony Hawks este frecventat anual de aproximativ 600 de copii care suferă de diferite maladii. Acesta există cu suportul scriitorului Tony Hawks, organizația de Caritate din Marea Britanie Child Aid, donatori individuali, dar și cu suportul local oferit de Compania Națională de Asigurări în Medicină.