Mort după un accident rutier mai puţin obişnuit
Un bărbat a murit la trei zile după un accident de circulaţie mai puţin tradiţional, pe care l-a provocat chiar el.
Specialistul principal al Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Paulina Iachimovschi, a comunicat pentru Info-Prim Neo că accidentul s-a petrecut la 23 iulie în satul Capaclia, raionul Cantemir. Bărbatul, de 53 de ani, a urcat pe dispozitivul de cuplare din spatele unui tractor fabricat individual. Tractoristul conducea unitatea de transport pe un drum de prundiş denivelat. La un moment dat, pasagerul a căzut pe carosabil, suferind traumă cranio-cerebrală. El a fost internat la spitalul raional, unde a decedat la 27 iulie.
Un băiat, de 7 ani, a suferit fractura deschisă a oaselor gambei stângi după ce a fost lovit pe strada Alexandru cel Bun din capitală de un microbuz Mercedes, ruta 104. Copilul a fost internat la spitalul „Valentin Ignatenco”.
Pe strada Meşterul Manole s-a produs o coliziune între un automobil Mazda şi un troleibuz de pe ruta 24. În consecinţă, un pasager, de 38 de ani, din automobil a suferit fractura oaselor braţului drept, două minore, de 11 şi 12 ani, pasagere în autoturism, s-au ales cu traume cranio-cerebrale şi comoţii cerebrale.
La intersecţia bulevardului Cuza Vodă cu strada Independenţei s-au lovit un automobil Volvo cu un microbuz Mercedes, ruta 160. Trei pasageri din microbuz au suferit traumatisme şi au fost internaţi la Spitalul de Urgenţă. O tânără, de 22 de ani, s-a ales cu traumă cranio-cerebrală şi comoţie cerebrală, o femeie, de 54 de ani, a suferit contuzia articulaţiei umărului stâng şi un bărbat, de 43 de ani, s-a ales cu contuzia ţesuturilor moi ale capului.
În ziua şi noaptea trecute, au fost înregistrate 10 accidente de circulaţie, o persoană decedată şi 14 traumatizate, 24 de accidente fără victime. Au fost depistaţi şi amendaţi 96 de vitezomani, 41 de şoferi cu centura necuplată şi 6 conducători auto în stare de ebrietate.