Morbiditatea prin gripă pandemică scade

Preparatul antiviral Tamiflu a ajuns în Moldova din Elveţia. Către 20 noiembrie acesta a fost distribuit în 20 de raioane ale ţării. Despre aceasta a anunţat Iurie Osoianu, vicedirectorul Casei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), la şedinţa Comisiei extraordinare antiepidemice republicane din seara zilei de vineri, 20 noiembrie, transmite Info-Prim Neo. Cele 200 mii doze de preparat Tamiflu au ajuns în R. Moldova miercuri, 18 noiembrie. Planul de depozitare, evidenţă şi distribuţie a medicamentelor a fost elaborat de Ministerul Sănătăţii. Potrivit lui Osoianu, medicamentele sunt repartizate şi în regiunea transnistreană. La aceeaşi şedinţă, viceministrul sănătăţii, Mihai Magdei, a spus că până la data de 20 noiembrie, în Moldova au fost înregistrate 1160 de cazuri confirmate de gripă pandemică şi 2500 de cazuri suspecte. În acelaşi timp, au fost înregistrate şi 8 decese. „Dacă în primele 15 zile ale lunii noiembrie morbiditatea era în creştere, în perioada 15-20 noiembrie situaţia este îmbucurătoare, avem o micşorare a morbidităţii, deşi neesenţială”, a spus Magdei. Ministrul educaţiei, Leonid Bujor, a adus la cunoştinţă că vacanţa continuă pentru elevii Liceului „Mihai Eminescu” şi ai Colegiului de Informatică, unde au fost confirmate mai mult de 10 cazuri de gripă de tip nou. Leonid Bujor a spus că ministerul va lua o decizie referitor la revenirea la studii în aceste instituţii pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică. Studenţii Universităţii Tehnice din Moldova vor reveni la studii începând cu ziua de luni, 23 noiembrie. Leonid Bujor a fost informat de către vicepremierul Ion Negrei că în satul Copceac, raionul Comrat, elevii nu au mers la şcoală în această săptămână, la care ministrul a spus că este o noutate pentru el şi va lua legătură cu autorităţile teritoriale. La finele conferinţei, ministrul sănătăţii, Vladimir Hotineanu, a specificat că săptămâna viitoare Guvernul va aproba un plan în privinţa măsurilor de dirijare şi prevenire a pandemiei pentru sezoanele următoare, în aprilie şi octombrie 2010.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.