Monumentele istorice, în pericol

Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, împreună cu un grup de iniţiativă, cer direcţiilor municipale să nu mai elibereze autorizaţii de demolare a clădirilor cu statut de monumente istorice din centrul capitalei, transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Ion Ştefăniţă, directorul general al Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, la 29 mai curent, specialiştii din cadrul agenţiei au constat demolarea unui monument de arhitectură, pe strada Şciusev nr.80. „Orice intervenţie asupra unui monument cu statut protejat se face cu avizul Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice, din cadrul Ministerului Culturii. Acest proiect a fost avizat de minister doar la nivel de schiţă-concept, nu şi la nivel de execuţie, ceea ce înseamnă că acţiunile de demolare sunt ilegale. Nu a fost întocmit notarial nici acordul vecinilor”, a menţionat Ion Ştefăniţă într-o conferinţă de presă, la 1 iunie. Nicio autoritate municipală nu este mai presus decât Parlamentul Republicii Moldova, care a oferit statut de monument istoric acestei clădiri, subliniază Ion Ştefăniţă. Este foarte important să se stopeze corupţia la nivel de direcţii municipale care eliberează aceste acte permisive de demolare, a mai spus acesta. În 30 de luni de activitate şi 32 de sesizări ale Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor în 16 cazuri Procuratura a răspuns cu refuz, motivând cu lipsa componenţei de infracţiune. „Abia ieri am primit o scrisoare de la Procuratura Generală, în care s-a pornit urmărirea penală pe cauza demolării de monumente istorice. Pe 5 iunie voi avea o întâlnire cu o delegaţie a Consiliului Europei, în care vom vorbi despre problema monumentelor istorice din centrul capitalei. Este pentru prima dată când în ţara noastră vin astfel de experţi să evalueze situaţia din domeniu”, a declarat Ion Ştefăniţă. Din totalul de 977 de clădiri arhitecturale care formau centrul istoric al capitalei şi care, în 1993, au fost incluse în Registrul Naţional al Monumentelor, 78 au fost demolate. O pătrime din edificiile preţioase cu caracter istoric au fost parţial distruse sau mutilate în urma reconstrucţiilor care le-au schimbat autenticitatea.
  • ion stefanita despre monumentele istorice din capitala.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.