Monitorizarea politicii de declararea a veniturilor şi proprietăţii în autorităţile publice centrale

 

 

 

 

 

Comunicat de presă al Transparency International – Moldova

Monitorizarea politicii de declararea a veniturilor şi proprietăţii în autorităţile publice centrale

La 14 martie 2013 Transparency International – Moldova (TI-Moldova) a prezentat rezultatele monitorizării politicii de declarare a veniturilor şi proprietăţii în 20 autorităţi publice centrale[1] (APC), efectuată în cadrul proiectului „Monitorizarea implementării politicilor anticorupţie în APC” finanţat de Fundaţia Soros-Moldova.   

Scopul monitorizării constă în analiza punerii în aplicare de către APC a Legii nr. 1264 din 19.07.2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere (Legea nr. 1264/2002) şi, în funcţie de situaţia constatată şi problemele identificate, formularea propunerilor de eficientizare a procesului de implementare a politicii.

Metodologia de monitorizare. Monitorizarea s-a efectuat în baza informaţiilor obţinute în scris de la APC privind indicatorii de monitorizare. În funcţie de răspunsurile parvenite şi constatările pentru fiecare entitate monitorizată, au fost atribuite punctaje pe indicatori (la o scară de la 0 la 4)[2] şi întocmit un clasament al APC. 

Indicatorii de monitorizare: 1) depunerea declaraţiilor; 2) autorităţile/persoanele responsabile de colectarea declaraţiilor; 3) controlul prealabil/verificarea condiţiilor de formă ale declaraţiilor şi asigurarea sancţionării încălcărilor.

 

Perioada monitorizată: ianuarie-decembrie 2012.

Clasamentul APC. Rezultatele monitorizării atestă că APC au depus eforturi pentru a asigura implementarea politicii de declarare a veniturilor şi proprietăţii. În acest sens, situaţia este mai bună în cadrul MTIC, realizări fiind atestate şi în cadrul MJ, MTID, ARFC. Cele mai puţine realizări sunt remarcate în cadrul MAI şi MM. Avînd în vedere că implementarea acestei politici a fost evaluată anterior în patru APC (MMPSF, MTIC, MED, IFPS), comparativ cu situaţia din anul 2011, este de remarcat: MTIC realizează progrese; IFPS progresează, însă neesenţial; MED şi MMPSF, la general, menţine aceeaşi stare de lucruri.

Printre realizările în aplicarea politicii pot fi remarcate:

  • asigurarea într-o manieră acceptabilă a depunerii anuale a declaraţiilor de către angajaţi. Această constatare, însă, nu poate fi reţinută pentru MAI (lipsa de informaţii), MM şi MMPSF (informaţii neconcretizate);
  • asigurarea într-o manieră bună (MTID, MED, MMPSF, MTIC, ARFC, IFPS) şi acceptabilă (MEC, MF, MJ, MA, MS, MTS) a prevederilor legale privind autorităţile/persoanele responsabile de colectarea declaraţiilor;
  • asigurarea de către toate APC, care au furnizat informaţii în acest sens, a ţinerii Registrului declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate.


Cu toate acestea, se atestă mai multe probleme în aplicarea politicii:

  • neasigurarea în deplină măsură a depunerii declaraţiilor la numirea în funcţie şi încetarea activităţii, precum şi totala neasigurare a depunerii declaraţiilor la expirarea unui an de la încetarea activităţii. Această problemă ar putea fi determinată de mai multe cauze, şi anume: monitorizarea internă insuficientă; lipsa de instruire; responsabilităţi reduse ale conducătorului;
  • neasigurarea în deplină măsură a controlului prealabil/verificării condiţiilor de formă ale declaraţiilor. Controlul prealabil lacunar nu poate fi imputat în exclusivitate entităţilor monitorizate. Punerea în aplicare, începînd cu 01 martie 2012, a noii redacţii a art. 10 din Legea nr. 1264/2002 a adus la întreruperea şi imposibilitatea definitivării controlului prealabil. Totuşi, informaţiile parvenite de la APC denotă faptul, că în unele autorităţi (MAEIE, MED, MS, ARFC, IFPS) nu se înţelegea esenţa şi obligativitatea controlului prealabil al declaraţiilor. Şi mai alarmantă este neînţelegerea de către unele autorităţi (MEC, IFPS) a obligativităţii verificării condiţiilor de formă ale tuturor declaraţiilor depuse.
  • neasigurarea sancţionării încălcărilor, problemă care nu poate fi atribuită în exclusivitate autorităţilor monitorizate. Neaplicarea mecanismului de sancţionare în anul 2012 s-a datorat şi nefuncţionalităţii Comisiei Naţionale de Integritate, unica autoritate competentă, începînd cu 01 martie 2012, să constate contravenţiile în cazul încălcării termenelor de declarare a veniturilor şi proprietăţii. Totuşi, entităţile monitorizate au dat dovadă de incapacitate în identificarea încălcărilor. Deşi s-au confruntat cu deficienţe în asigurarea depunerii declaraţiilor la numirea în funcţie, la încetarea activităţii, la expirarea unui an de la încetarea activităţii, au comunicat lipsa de încălcări identificate. O singură autoritate (MTID) a informat despre identificarea unei încălcări şi aplicarea sancţiunii în privinţa persoanei respective;  
  • neexpedierea declaraţiilor Comisiei Naţionale de Integritate (CNI). Doar o singură autoritate (ARFC) a comunicat realizarea acestei acţiuni. Celelalte entităţi monitorizate fie nu au comunicat acest fapt, fie şi-au justificat neexpedierea invocînd motive inacceptabile;
  • neasigurarea efectuării controlului declaraţiilor de către CNI. Modul în care au fost operate modificări şi completări la Legea nr. 1264/2002, instituţionalizarea de facto întîrziată şi capacităţile reduse ale CNI - acestea sunt doar cele mai esenţiale cauze ale eşecului.


Urmare a analizei informaţiilor oferite de către APC, reieşind din problemele identificate, în vederea îmbunătăţirii procesului de implementare a politicii declarării veniturilor şi proprietăţii, au fost trasate următoarele propuneri/recomandări:

  • sporirea eforturilor APC asupra asigurării depunerii declaraţiilor la numirea în funcţie, încetarea activităţii, expirarea unui an de la încetarea activităţii;
  • sporirea de către APC a capacităţii de monitorizare internă a procesului de depunere a declaraţiilor. Ar fi binevenită desemnarea în calitate de persoane responsabile de colectarea declaraţiilor a cel puţin două persoane, astfel asigurînd permanenţa şi continuitatea procesului de monitorizare internă. În cazul autorităţilor cu personal numeros, multiple subdiviziuni desconcentrate, multe persoane responsabile de colectarea declaraţiilor – este necesară asigurarea comunicării datelor privind declaraţiile aparatului central (în special – serviciilor resurse umane, probleme speciale, securitate internă) şi conducătorului autorităţii. Ar fi preferabil ca persoanele responsabile de colectarea declaraţiilor să deţină funcţii de conducere, astfel dispunînd de suficientă autoritate în exercitarea atribuţiilor;
  • instruirea persoanelor responsabile de colectarea declaraţiilor în partea ce ţine de: termenele de depunere a declaraţiilor; modul de completare; verificarea condiţiilor de formă; identificarea încălcărilor; sancţiuni aplicabile; modul de sesizare a autorităţilor competente în constatare şi sancţionare;
  • asigurarea aplicării sancţiunilor disciplinare persoanelor responsabile de colectarea declaraţiilor în cazul neîndeplinirii de către acestea a atribuţiilor prevăzute de lege;
  • instruirea suplimentară a declaranţilor (în mod special - în partea ce ţine de obligativitatea depunerii declaraţiilor la încetarea activităţii şi la expirarea unui an de la încetarea activităţii), precum şi sensibilizarea asupra sancţiunilor prevăzute pentru încălcarea prevederilor legii;
  • sporirea responsabilităţii conducătorului autorităţii publice, inclusiv prin prevederi legale exprese, pentru asigurarea implementării politicii declarării veniturilor şi proprietăţii în cadrul autorităţii publice;
  • asigurarea expedierii către CNI a declaraţiilor depuse în anul 2012 şi impulsionarea controlului care urmează a fi efectuat de către CNI;
  • îmbunătăţirea Legii nr. 1264/2002, în special – revizuirea noţiunii de „proprietate”; definirea noţiunilor „activitate didactică” şi „activitate ştiinţifică şi de creaţie”; concretizarea termenelor pentru depunerea declaraţiilor la încetarea activităţii; reducerea termenelor pentru depunerea declaraţiilor la expirarea unui an de la încetarea activităţii; completarea cu prevederi exprese în ce priveşte depunerea declaraţiilor la suspendarea raporturilor de serviciu, precum şi la reîncadrare în funcţia publică.


[1] Ministerul Economiei (MEC), Ministerul Finanţelor (MF), Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (IFPS), Serviciul Vamal (SV), Ministerul Justiţiei (MJ), Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), Ministerul Apărării (MA), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC), Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID), Ministerul Mediului (MM), Ministerul Educaţiei (MED), Ministerul Culturii (MC), Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF), Ministerul Sănătăţii (MS), Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (MTIC), Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru (ARFC), Centrul Naţional Anticorupţie/Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Corupţiei (CNA).

[2] Unde „0” semnifică neaplicarea politicii/neoferirea informaţiilor solicitate, iar „4” – aplicarea potrivită a politicii.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.