Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova și deputată în fracțiunea Partidului Democrat din Moldova, Monica Babuc, susține că mai mulți deputați ai formațiunii au fost abordați în weekendul din 6-7 iunie cu sume impunătoare pentru a părăsi fracțiunea parlamentară a PDM. Deputata a refuzat să ofere nume, precizând că acest lucru trebuie să-l facă deputații care s-au pomenit în situația respectivă.
„Știu de la colegii mei de fracțiune că în weekendul trecut s-au pomenit în fața ușilor lor cu trimiși din alte fracțiuni parlamentare cu oferte generoase în vederea plecării lor de la fracțiunea Partidului Democrat”, a declarat Monica Babuc în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8.
Deputata fracțiunii PDM a refuzat să facă publică cifra care le-a fost propusă deputaților democrați, însă este vorba despre sume care ajung la un milion. „Colegii noștri ne-au spus că li s-au propus sume cu mai multe zerouri. Cu siguranță colegii noștri au avut oferte, cred, aproape de milion”.
Referitor la cea mai recentă plecare din PDM a deputatului Angel Agache, Monica Babuc spune că ultima data l-a văzut pe acesta la ședința fracțiunii după care democratul Eugeniu Nichiforciuc a fost testa pozitiv cu COVID-19.
Marți, 9 iunie, deputatul democrat Angel Agache a anunțat că părăsește fracțiunea Partidului Democrat din Moldova și aderă la grupul parlamentar PRO Moldova. Acesta este cel de-al 15-lea deputat care părăsește PDM. 13 deputați au aderat la grupul Pro-Moldova condus de Andrian Candu, iar 2 au aderat la fracțiunea parlamentară a Partidului Șor.