Moldtelecom propune reducerea tarifelor cu 30 la sută

S.A. „Moldtelecom” propune reducerea tarifelor cu circa 30% pentru apelurile din reţeaua fixă spre reţeaua mobilă. Aceasta se poate realiza în cazul în care operatorii GSM vor susţine iniţiativa privind reducerea costurilor de interconectare a reţelelor, transmite Info-Prim Neo cu referire la Serviciul de presă al companiei. Potrivit comunicatului, una din problemele majore cu care se confruntă piaţa telecomunicaţiilor este interconectarea reţelelor operatorilor, preţurile de interconectare a reţelelor de comunicaţii, cu care operează operatorii la efectuarea achitărilor reciproce, constituind factorul principal de dispută. Până în 2004, preţurile la interconectarea reţelelor mobile şi fixe au fost identice şi constituiau 3,19 cenţi per/minut. Ulterior, însă, la propunerea unui operator mobil, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a majorat până la 7 cenţi costul pentru tariful de terminaţie a traficului în reţeaua mobilă. Această stare de lucruri se menţine până în prezent, fără a se ţine cont de modificările esenţiale care au avut loc pe piaţa telecomunicaţiilor din Republica Moldova şi anume, numărul abonaţilor la telefonia mobilă a crescut de câteva ori: de la 470 mii, în anul 2004, până la 2,8 mln. ,în prima jumătate a anului 2010. Respectiv, s-au redus şi cheltuielile suportate de operatorii de telefonie mobilă la deservirea unui apel telefonic. Prin urmare, abonaţii sunt în drept să se aştepte la reducerea tarifelor. Operatorul Naţional S.A. „Moldtelecom”, unul din cei mai importanţi jucători ai pieţii de comunicaţii electronice, consideră posibilă şi oportună reducerea tarifelor la apelurile mobile pentru utilizatori finali. În acest scop au fost întreprinse un şir de acţiuni. În iulie curent, Moldtelecom a propus operatorilor GSM revizuirea preţurilor actuale la interconectarea reţelelor. Moldtelecom a prezentat săptămâna curentă Agenţiei o scrisoare vizând reducerea tarifului de terminaţie a apelului în reţeaua mobilă de la 7 la 4 cenţi per/minut (adică, reducerea acestuia cu circa 43%) , începând cu 1 octombrie 2010. Tariful de 4 cenţi per/minut trebuie să fie aplicat atât pentru apelurile din reţeaua fixă Moldtelecom spre reţelele mobile Orange, Moldcell şi Unite (CDMA şi 3G), cât şi pentru apelurile dintre reţelele mobile. Mai mult ca atât, Moldtelecom este dispus să reducă proporţional preţurile la apelurile telefonice de la alţi operatori de comunicaţii în reţeaua sa fixă de la 3,19 cenţi până la 1,8 cenţi per/minut. ANRCETI, la rândul său, consideră că tarifele actuale aplicate de operatori sunt înalte. Potrivit unei scrisori a Agenţiei, adresate operatorilor de telefonie la mijlocul lunii august, tarifele înalte pentru serviciile de terminare a apelurilor voce prejudiciază mediul concurenţial şi au un impact negativ asupra tarifului la convorbirile telefonice pentru utilizatorul final. Faptul că aceste tarife depăşesc costurile reale este demonstrat şi de cercetările privind preţurile pentru interconectare, calculate conform metodologiei LRIC şi aplicate de către operatorii internaţionali de comunicaţii. Aceste cercetări au fost efectuate de către consultanţi internaţionali şi finanţate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în cadrul proiectului privind dezvoltarea şi reglementarea pieţii de comunicaţii din R. Moldova. Concomitent cu propunerea de reducere a tarifelor la apelurile dintre reţeaua fixă şi mobilă, Moldtelecom a venit cu iniţiativa către ANRCETI de a reduce tarifele pentru utilizatorii finali la apelurile efectuate din reţeaua fixă spre reţeaua mobilă. Astfel, Moldtelecom propune, începând cu 1 octombrie 2010 stabilirea unui tarif unic pentru utilizatori în mărime de [1,50 lei per/minut] (fără TVA) la apelurile din reţeaua fixă Moldtelecom spre reţelele mobile a tuturor operatorilor din R. Moldova. În prezent se aplică tariful de [2,50 lei] fără TVA pentru persoanele juridice şi [2,08 lei] fără TVA pentru persoanele fizice. Astfel, în cazul în care costul pentru operatori la efectuarea apelului în reţeaua mobilă se reduce cu 3 cenţi (sau cu 37,5 bani), respectiv se reduce tariful pentru persoanele fizice cu [70 bani (incl.TVA),] iar pentru persoanele juridice cu [1,20 lei.] În această ordine de idei, Moldtelecom îşi exprimă încrederea că toţi operatorii pieţii mobile vor susţine aceste iniţiative, fiind ghidaţi în activitatea lor, în primul rând, de satisfacerea intereselor utilizatorului final şi de încurajarea pieţii concurenţiale, se spune în comunicatul „Moldtelecom”

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.