Compania Moldpresa Grup SRL a achiziționat compania care plasează publicitate în stațiile de așteptare – Epamedia SRL. Într-un comunicat de presă, Moldpresa precizează că „achiziția vine să aducă o schimbare majoră de aspect al stațiilor de așteptare din municipiul Chișinău, dar și o investiție substanțială în municipiu”, transmite IPN.
Actualmente, compania Epamedia SRL elaborează un nou concept al pavilioanelor pentru stațiile de așteptare a transportului public, iar în cel mai scurt timp se planifică lansarea procesului de înlocuire a stațiilor vechi cu cele de tip nou. Vor fi diminuate suprafețele alocate publicității, acestea fiind suplimentate cu panouri de informații utile, harta orașului și graficul transportului public. Proiectul investițional presupune o investiție de peste 50 de milioane de lei, care va fi efectuată de compania Moldpresa Grup SRL.
În comunicat se menționează că unul dintre cele mai importante obiective ale companiei Moldpresa este crearea locurilor de muncă și sporirea numărului de angajați. Prin localizarea favorabilă a rețelei comerciale se asigură comoditatea prestării serviciilor față de consumatori, care de la primele ore ale dimineții pot procura presa și reviste în vederea informării independente despre știrile și noutățile din orice domeniu.
Pentru anul 2019, Moldpresa a achitat impozite în sumă de peste 50 de milioane de lei, dintre care 46 de milioane în bugetul republican și peste patru milioane de lei în bugetul local. Compania are 700 de salariați.