Moldovenii vor plăti mai puţin pentru toate actele de identitate

Premierul Vlad Filat i-a solicitat ministrului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţilor, Pavel Filip să pregătească un proiect de lege prin care va fi stabilit clar şi transparent costul actelor de identitate, eliberate cetăţenilor, transmite Info-Prim Neo. „Reducerea costului pentru perfectarea paşapoartelor biometrice, care a fost anunţată se referă mai mult la paşapoartele obţinute în regim de urgenţă. Adică, e vorba că se reduce costul „urgenţei” şi nu al paşaportului ca atare. Eu, însă, mă refer aici la toate documentele pe care le perfectează cetăţenii, inclusiv permisul de conducere a automobilului. Necesită să fie analizată situaţia, evidenţiate rezervele şi stabilite costurile noi prin lege. Va fi mult mai bine decât să se facă reducerea costurilor prin dispoziţia ministrului sau a directorului unei întreprinderi”, a declarat Vlad Filat în cadrul şedinţei cabinetului de miniştri de miercuri, 16 martie. Premierul a cerut să fie respectat termenul de o lună pentru prezentarea proiectului de lege respectiv.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.