Moldovenii se pot înscrie la şcolile militare din SUA

Cetăţenii Republicii Moldova pot participa la concursul de admitere în anul 2017 la două instituţii de învăţământ militar superior din Statele Unite ale Americii: Academia Militară „West Point” şi Academia Militară a Forţelor Aeriene. Dosarele pot fi depuse la Direcţia management resurse umane (DMRU) a Ministerului Apărării de la Chişinău până la data de 4 noiembrie 2016, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării se menţionează că la concursul de admitere pot participa bărbaţi şi femei cu vârsta cuprinsă între 17 şi 23 de ani neîmpliniţi la data de 1 iulie 2017, absolvenţi de liceu, colegiu sau universitate. O condiţie obligatorie este cunoaşterea limbii engleze.

Pentru a fi admişi, candidaţii vor trebui să susţină testul de cunoaştere a limbii engleze TOEFL şi testul de aptitudini şcolare (SAT) sau American College Test (ACT). Totodată, candidaţii vor susţine probe la pregătirea fizică. Testarea, care va fi efectuată de Ministerul Apărării, în comun cu Ambasada SUA la Chişinău, va cuprinde aruncarea mingii de baschet, tracţiuni la bara fixă, alergarea tip suveică, ridicarea trunchiului, flotări, alergarea 1,60 kilometri.

Durata studiilor la instituţiile militare de învăţământ superior din SUA este de patru ani, iar cheltuielile de şcolarizare sunt acoperite integral de Guvernul SUA.

Candidaţii pot obţine informaţii suplimentare cu privire la dosarele de admitere de la Direcţia management resurse umane a Ministerului Apărării la numerele de telefon: +373-0-22-252210 sau +373-0-22-252173.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.