Moldovenii, scutiţi de taxe la perfectarea vizelor de lungă şedere pentru Polonia

Cetăţenii Republicii Moldova vor fi scutiţi, începând 1 mai 2013, de taxele consulare la perfectarea vizelor de lungă şedere pentru Polonia, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă difuzat de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Nu vor fi percepute taxe la perfectarea vizelor de muncă, pentru reîntregirea familiei, pentru studii şi tratament. Vizele poloneze de scurtă şedere, inclusiv vizele Schengen, vor fi în continuare perfectate contra plată de către Secţia consulară a Ambasadei Republicii Polone la Chişinău.

Intenţiile părţii poloneze privind anularea taxelor la eliberarea vizelor de lungă şedere pentru cetăţenii R. Moldova au fost anunţate anterior de către copreşedintele Adunării Parlamentare Polonia-Moldova, Andrzej Halicki, în cadrul vizitei efectuate în Moldova la 11 martie 2013, fapt confirmat şi de Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Polonia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.