Moldovenii din străinătate trimit acasă peste 300 mln de euro

Moldovenii care muncesc în străinătate au trimis acasă în primele patru luni ale anului aproape echivalentul venitului global la bugetul de stat din aceeaşi perioadă, adică 4,77 mlrd lei moldoveneşti (307,04 mln euro), transmite Info-Prim Neo cu referire la Banca Naţională a Moldovei (BNM). Venitul global la bugetul de stat în primele patru luni ale anului a fost de 4,97 mlrd lei. Potrivit BNM, cei mai mulţi bani au fost trimişi în luna aprilie – 99,74 mln euro. Comparativ cu perioada similară a anului precedent, sumele trimise în R. Moldova au crescut cu 64,2%, iar în ultimii trei ani, transferurile aproape s-au dublat. Cei mai mulţi bani sunt trimişi de muncitorii din Rusia şi Italia. Acum câţiva ani, moldovenii foloseau transferurile bancare şi sistemele de transferuri rapide pentru a trimite doar o parte din banii câştigaţi, mai exact în jur de 30-40%, faţă de 70-80% actualmente. Prognozele pentru acest an estimează că moldovenii vor trimite în ţară circa 1,5 mlrd dolari, sumă echivalentă cu valoarea investiţiilor străine directe atrase după declararea independenţei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.