Moldovenii consideră că au prea multă democraţie
Peste jumătate din populaţia Republicii Moldova consideră că legea supremă a statului trebuie schimbată. Tot mai mult de jumătate consideră că în Moldova este prea multă democraţie, arată un sondaj efectual de CBS-AXA, transmite Info-Prim Neo.
Nu sunt satisfăcuţi de politica pe care o duce guvernarea 86% din numărul respondenţilor sondajului, iar 88% spun că partidele care se află la guvernare se ceartă prea mult. În acelaşi timp, fiecare al doilea respondent spune că trăia mai bine pe timpul când preşedinte al Moldovei era Vladimir Voronin.
21% ar prefera să plece din ţară decât să încerce să facă ceva acasă. Doar 3% consideră că la anul vor trăi mai bine şi 2% afirmă că în acest an au făcut progrese calitative în ceea ce priveşte nivelul de trai.
Sondajul a fost efectuat între 22 şi 30 octombrie pe un eşantion de 1.528 persoane, cu vârsta de 18 ani şi peste din Republica Moldova şi are o marjă de eroare de ±2,5%.