Moldovenii care revin acasă își vor asuma pe proprie răspundere achitarea poliței medicale

Comisia pentru Situații Excepționale a operat modificări în decizia sa anterioară care obliga moldovenii, la întoarcerea în țară cu avionul, pe perioada stării de urgență, să achite, până să urce la bord, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. Acum, persoanele care traversează frontiera de stat, pe cale  aeriană sau terenstă, pe sensul de intrare în Republica Moldova, vor completa și semna, în mod obligatoriu, Declarația pe propria răspundere privind obligația achitării primei de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul 2020, transmite IPN.

Măsura privind obligativitatea achitării poliței medicale la intrarea în țară a fost aprobată la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale din 31 martie și a intrat în vigoare pe 1 aprilie.

Avocatul poporului a calificat măsura ca fiind disproporționată în perioada stării de urgență și a recomandat revizuirea prevederilor. Măsura a fost criticată și de politicieni. Partidul Acțiune și Solidaritate a atacat în judecată decizia Comisiei.

La un briefing de presă, șeful statului, Igor Dodon, a comunicat că, în condițiile în care tratamentul în staționar este de cel puțin 14 zile, cheltuielile pentru tratarea unui pacient cu COVID-19 ajung la 32 de mii de lei. În cazul pacienților gravi, internați la terapie intensivă, cheltuielile se ridică la 78 de mii de lei. Președintele a insistat că despre aceste costuri trebuie să cunoască toți, inclusiv cei care critică obligativitatea de a procura polița de asigurare medicală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.