Moldovenii cu reședința în statul Qatar pot preschimba permisele de conducere fără susținerea examenului suplimentar. Despre aceasta a anunțat Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, în urma corespondenței diplomatice purtate cu autoritățile din Qatar, transmite IPN.
Potrivit Ministerului, acest lucru a fost posibil grație faptului că ambele state sunt părți ale Convenției privind circulația rutieră. La fel, subiectul a fost promovat în cadrul vizitei prim-ministrului Natalia Gavrilița la Doha, în perioada 11 - 13 iunie.
„MAEIE, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și autoritățile naționale competente continuă eforturile pentru a facilita preschimbarea permiselor de conducere eliberate în Republica Moldova în țările de reședință a diasporei”, scrie MAIE într-o postare pe o rețea de socializare.
În luna iunie, Republica Moldova și statul Qatar au semnat două acorduri bilaterale privind abolirea vizelor de scurtă ședere pentru deținătorii pașapoartelor ordinare și acordul cu privire la cooperarea economică și tehnico-științifică în domeniul agriculturii.