Moldovenii au împrumutat peste 13 miliarde de lei de la organizațiile nebancare

În primul semestru al anului curent, moldovenii au împrumutat 13,7 miliarde de lei de la organizațiile de creditare nebancară și de la asociațiile de economii și împrumut. În comparație cu primul semestru 2021, portofoliul de credite nebancare și leasing financiar a înregistrat o creștere cu puțin peste 20%, transmite IPN.

Datele Comisiei Naționale a Pieței Financiare arată că valoarea totală a activelor deținute de întreg sectorul de creditare nebancară a înregistrat o creștere cu 2,4 miliarde de lei față de trimestrul II 2021 și a atins nivelul de 14,8 miliarde de lei, la situația din 30 iunie 2022.

La aceeași dată, capitalul propriu al organizațiilor de creditare nebancară a constituit peste 4,6 miliarde de lei, înregistrând, timp de un an, o majorare cu 12,5%, iar capitalul propriu acumulat de asociațiile de economie și împrumut a însumat peste 415,4 milioane de lei, fiind în creștere cu 8%, comparativ cu 30 iunie 2021.

Rata creditelor neperformante (mai mari de 90 de zile) per sector a înregistrat nivelul de 12,3%, față de 13,7%, indice înregistrat în primul semestru 2021.

La data de 1 iulie 2022, în Registrul organizațiilor de creditare nebancară autorizate erau înregistrate 136 de organizații de creditare nebancară cu dreptul de a desfășura activitate de creditare nebancară și 29 de organizații de creditare nebancară care au adoptat decizii de radiere a entităților și/sau de suspendare a activității. În același timp, licențe pentru desfășurarea activității profesioniste dețineau 225 de asociații de economii și împrumut.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.