Moldovatransgaz a majorat nejustificat costurile la reparaţia gazoductului Razdelnaya-Ismail

Moldovatransgaz SRL a majorat nejustificat, cu 58,7 milioane de lei, cheltuielile pentru reparaţia capitală a gazoductului magistral „Razdelnaya-Ismail”, arată un raport discutat, marţi, într-o şedinţă publică a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, transmite Info-Prim Neo. Tatiana Cebotari, expert în grupul care a efectuat controlul la „Moldovatransgaz” SRL, a spus că întreprinderea nu a respectat principiul costurilor minime la momentul selectării prin concurs a companiei de construcţii contractată pentru lucrările de reparaţie. Pentru reconstrucţia gazoductului a fost desemnată o companie ucraineană, care iniţial a prezentat oferta cea mai avantajoasă – 18,6 mln dolari în total, iar peste 20 de zile părţile au semnat un acord adiţional prin care costul lucrărilor a fost modificat la 25,1 mln. Pe parcursul derulării contractului compania din Ucraina a atras în procesul de achiziţii anumiţi intermediari, fapt care a dus la majorarea nejustificată a preţurilor. Controlul documentelor privind exportul temporar al ţevilor a arătat prezenţa a două tipuri de facturi: una eliberată de firma care a fost executorul real al lucrărilor şi cealaltă eliberată de o companie intermediară cu conturi într-o zonă offshore. În prima factură se indica costul reparaţiei unui metru liniar de ţeavă – 77,25 dolari, iar în cea de a doua – 326,47 dolari pentru anul 2010 şi 356,81 dolari pentru anul 2011, adică de 4,5 ori mai scump. Analogic a fost majorat de trei ori şi preţul de procurare a ţevilor noi. Şi în cazul materialelor auxiliare, necesare pentru lucrările de reparaţie preţurile în vamă au fost majorate de până la 3,2 ori, iar la unele articole chiar până la 21 de ori. Consiliul de Administraţie al ANRE a obligat conducerea „Moldovatransgaz” SRL să elaboreze şi să prezinte ANRE, în termen de o lună, un plan de acţiuni menite să înlăture abaterile constatate în actul de control nominalizat. Gheorghe Beliciuc directorul întreprinderii a spus că nu este de acord cu decizia Consiliului ANRE, pe care o va ataca în instanţa de judecată. „Toate lucrările de reparaţie capitale, reconstrucţie şi modernizare, parametrii economici şi tehnici, inclusiv preţurile, au fost anterior convenite cu ANRE. Victor Parlicov, directorul general ANRE, a declarat că nu poate fi acceptată încălcarea principiului corectitudinii şi transparenţei procesului de achiziţii. „Nimeni nu pune la îndoială necesitatea reparaţiei acestui tronson de gazoduct şi respectarea obligaţiilor faţă de Gazprom, dar legile Republicii Moldova, inclusiv referitor la achiziţii, trebuie respectate de toţi cetăţenii şi firmele care lucrează pe piaţa Moldovei”, a declarat Victor Parlicov. Hotărârea ANRE şi Raportul de control vor fi remise SA „Moldovagaz”, din sistemul căreia face parte „Moldovatransgaz”, Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova – pentru informare, precum şi Procuraturii şi Centrului Anticorupţie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.