Moldova va trebui să reziste şantajelor în procesul de apropiere de UE, Henri Malosse

Societatea moldovenească trebuie să fie puternică pentru a evita eventuale scenarii violente, de genul celor din Ucraina, a spus preşedintele Comitetului Economic şi Social European (CESE), Henri Malosse, aflat într-o vizită de lucru la Chişinău. „Trebuie să ştim să învăţăm lecţiile din evenimentele tragice de la Kiev, să li se explice cetăţenilor că Moldova nu trebuie să aleagă între est şi vest”, a subliniat Henri Malosse, citat de IPN.

El a mai spus că Federaţia Rusă se simte ameninţată de perspectiva europeană a Republici Moldova şi, de aceea, creează obstacole comerciale ţării, impune interdicţii pentru migranţi. Sunt mai multe mijloace care ar putea servi element de presiune. Pentru ca să nu mai existe pretexte din partea Rusiei, trebuie să pornească dialogul cu partea rusă în domeniul comercial.

Un alt element în depăşirea situaţiilor de criză în procesul de apropiere de UE este şi  recunoaşterea specificului poporului găgăuz, iar cel mai important lucru este asigurarea coeziunii societăţii. Oficialul a adăugat că forţele politice de la Chişinău nu trebuie să folosească perspectiva europeană în scopuri politice, însă după întrevederea cu liderii politici şi-a dat seama că un asemenea pericol există.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.