Moldova va ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia, Update

Comisia de la Veneţia reiterează necesitatea respectării prevederilor actualei Constituţii şi Republica Moldova va ţine cont de aceste recomandări, indiferent de interesele de ordin politic, a declarat pentru Info-Prim Neo de la Strasbourg ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, prezent la întrevederea delegaţiei moldoveneşti cu preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, miercuri, 5 mai. Potrivit lui Alexandru Tănase, delegaţia moldovenească, din care mai fac parte preşedintele interimar Mihai Ghimpu, deputaţii Aurel Băieşu şi Ion Pleşca, a prezentat Comisiei de la Veneţia cele două variante discutate la Chişinău pentru depăşirea crizei constituţionale – fie modificarea art. 78 din Constituţie, în parlament, în baza la unul din cele două proiecte existente (unul a PCRM şi altul a AIE, ambele avizate de Curtea constituţională), fie organizarea referendumului. „După o discuţie deloc simplă, recomandarea generală a Comisiei de la Veneţia a fost că, indiferent de proiectele şi formulările existente, este important să se ţină cont de prevederile actualei Constituţii”, a declarat Alexandru Tănase. Ministrul justiţiei a spus că o decizie finală va fi luată totuşi la Chişinău. „Comisia de la Veneţia este o autoritate din cadrul Consiliului Europei, recomandările acesteia sunt incontestabile pentru orice stat membru al CoE, Republica Moldova nu este o excepţie”, a mai spus Alexandru Tănase. Problema constituţională a Republicii Moldova a fost discutată la Strasbourg şi cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjoern Jagland, şi cu preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Mevlut Cavuşoglu. În după-amiaza zilei de astăzi delegaţia va reveni la Chişinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.