Moldova va semna Acordul de Asociere cu UE pe 27 iunie, Herman Van Rompuy

Republica Moldova va semna Acordul de Asociere cu UE pe 27 iunie. Despre aceasta a declarat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, care se află într-o vizită în Republica Moldova, transmite IPN.

„Abia aştept să-l salut pe prim-ministru Iurie Leancă în Burxelles, în ziua de 27 iunie, atunci când vom semna de comun acord Acordul de Asociere. Vom face acest lucru împreună cu ceilalţi şefi de state şi de guverne din UE. Acest moment va fi cu adevărat important atât pentru Republicii Moldova , cât şi pentru UE”, a spus oficialul într-o conferinţă de presă, după o întrevedere cu premierul Iurie Leancă.

Herman Van Rompuy a subliniat că Moldova este o ţară europeană, menţionând că toate aceste eforturi ale Republicii Moldova pentru implementarea valorilor europene face ca ţara să fie un partener important pentru UE.

Oficialul a mai remarcat că Republica Moldova este o ţară liberă şi suverană, capabilă să-şi facă propriile alegeri. „Noi respingem orice fel presiune externă şi sprijinim integritatea teritorială a Republicii Moldova”, a spus oficialul european.

De asemenea, Herman Van Rompuy a menţionat că soluţionarea conflictului transnistrean va deveni un pas important în consolidarea stabilităţii şi prosperităţii în regiune. Potrivit lui, UE sprijină formatul de negocieri 5+2, dar trebuie să fie definitivat un cadru nou pentru soluţionare acestui conflict.

Prim-ministrul Iurie Leancă a declarat, după întrevedere, că au fost trecută în revistă progresele atinse de Republica Moldova pe calea integrării europene şi modernizarea ţării. „Această vizită vine să reconfirme, la nivelul politic cel mai înalt, că Republica Moldova se regăseşte printre priorităţile politice externe a UE. Viitorul nostru este unul european şi avem toată susţinerea lor”, a spus premierul.

Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere cu UE pe 28 noiembrie anul trecut, la Summitul de la Vilnius.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.