Moldova va primi peste 100 de milioane de euro din partea UE în 2013
Republica Moldova va primi asistenţă financiară din partea UE în valoare de peste 100 de milioane de euro în anul 2013, fiind ţara din Parteneriatul Estic cu cel mai mare volum de asistenţă pe cap de locuitor, a declarat luni, 26 noiembrie, într-o conferinţă de presă, viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman.
În anul curent, UE a acordat Republicii Moldova 122 de milioane de euro, dintre care 28 de milioane adăugător la prognozele iniţiale, recunoscându-se astfel ritmul bun de implementare a reformelor, a declarat oficialul.
În alt context, Natalia Gherman a comunicat că negocierile pe marginea Acordului de asociere şi a Acordului de comerţ liber vor fi încheiate în vara anului viitor, iar documentul urmează să fie semnat în cadrul Summitului Parteneriatului Estic, la sfârşitul lunii noiembrie 2013, la Vilnius. Până atunci, părţile trebuie să ajungă la un consens dacă în preambulul Acordului de asociere va stipulată perspectiva europeană a Republicii Moldova.
Până atunci, începând cu luna decembrie, vor începe negocierile privind agenda de asociere, care se va referi la implementarea prevederilor acordului, a mai declarat Natalia Gherman.